Toată sala în picioare pentru “U”. ADUCEŢI TITLUL!

Toată sala în picioare pentru “U”. ADUCEŢI TITLUL!
Peste 3.000 de fani promit să-i încurajeze cu fanatism pe baschetbaliştii de la “U” Mobitelco în meciul de azi contra CSU Ploieşti, care poate aduce trofeul de campioni la Cluj după 15 ani sau îi poate transforma pe prahoveni în favoriţi pentru obţinerea celui de-al 8-lea titlu consecutiv, premieră în România.

Azi e ZIUA CLUJULUI, e ziua victoriei. "U" n-a fost niciodată, în ultimii 15 ani, mai aproape de a redeveni campioană la baschet. Ne aşteaptă o bătălie pe care Zoki, Dykes şi Silvă o pot câştiga doar cu sprijinul nostru. Nu vom sta nicio clipă pe scaune, vom fi o galerie de 3.000 de voci. Haideţi să ne purtăm favoriţii spre titlu aşa cum numai clujenii ştiu!


"U" Mobitelco joacă astăzi cu titlul naţional pe masă. În ultimii 15 ani, o singură dată a mai avut această onoare, în 2008, când a pierdut dramatic, la Ploieşti, meciul al şaptelea al finalei.

Îl ştiţi pe Mircea Cristescu, în calitatea sa de conducător, de când lumea. Este de mai bine de un deceniu la "oficială". Ei bine, deşi a câştigat campionate multe ca jucător, niciodată nu a obţinut trofeul ca preşedinte de club. Mereu s-a interpus cineva. În ultimii şapte ani, obstacolul a fost Asesoft. "Am mai trăit zile mari, suntem antrenaţi şi crescuţi pentru a le face faţă. Sper că acum ne-am maturizat pe deplin şi vom putea să câştigăm", a spus Cristescu, aflat pe teren în 1996, la ultimul titlu câştigat de "U". "Îi aşteptăm pe suporteri în alb, cu o atitudine pozitivă. Avem mare nevoie de încurajările lor", a fost mesajul şefului clubului pentru fani.

Oficialul a apreciat iniţiativa ZIUA de CLUJ, de a le propune spectatorilor să cânte în picioare 40 de minute, pentru a impulsiona echipa să pună mâna pe mult râvnitul trofeu. "Toată sala, în picioare!" este un îndemn bine primit şi de personalităţile oraşului.

Tişe: Dacă suporterii vor sta în picioare şi vor cânta 40 de minute, la fel voi face şi eu

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, va fi azi în tribune, alături de "U". Întrebat dacă va sta în picioare şi va cânta alături de fani, Tişe a răspuns pozitiv. "Voi face ce face sala. Eu am abonament în sală, nu stau la tribuna oficială, şi întotdeauna am încurajat echipa. Stau între suporteri şi fac ce fac şi ei. Dacă vor sta în picioare şi vor cânta 40 de minute, la fel voi face şi eu", a spus Tişe.

Şeful judeţului s-a arătat optimist înaintea marelui meci. "Sunt convins că Universitatea va câştiga titlul. Mă bucur că am ajutat şi noi, Consiliul Judeţean, echipa, iar anul viitor o vom ajuta şi mai mult", a declarat Alin Tişe.

Aurora Dragoş: Mie îmi place să cânt cu fanii

Vicepreşedinta clujeancă a Federaţiei Române de Baschet, Aurora Dragoş, nu merge în calitate oficială la meciurile Universităţii şi, tocmai de aceea, se poate comporta ca un suporter. "Eu stau mereu în picioare. La tribuna oficială, lumea este prea sobră, nu aplaudă, nu cântă. Mie îmi place să cânt cu fanii", a spus Aurora Dragoş.

Fosta jucătoare din generaţia de aur a Universităţii crede că pentru baschetul clujean a venit timpul să sărbătorească un nou titlu: "Avem toate atuurile să învingem. Important este ca echipa să joace, iar eu sunt convinsă că o va face".

Marius Nicoară: Sper ca suporterii să facă un val continuu, care să ridice echipa

Senatorul Marius Nicoară este un obişnuit al competiţiilor sportive. Va rata însă partida la care toată sala va cânta 40 de minute, în picioare. "Regret enorm că nu voi putea ajunge, dar nu pot lipsi nicicum de la parlament. Am sperat să avem un program lejer să dau o fugă până la Cluj. Dacă veneam, cu siguranţă mă ridicam în picioare. Eu am stat mereu în zona galeriei, nu la tribuna oficială. Sper ca marţi că avem primul titlu la Cluj în actuala formulă. Le urez multă baftă jucătorilor. Sper ca suporterii să facă un val continuu, care să ridice echipa. Mai sper, de asemenea, ca arbitrii să fie mai obiectivi decât de obicei", a spus Nicoară.

Voicu Moldovan: Merg la sală chiar şi în patru labe

Cunoscutul om de baschet Voicu Moldovan, cel care a învăţat să arunce mingea la coş zeci de generaţii de clujeni, inclusiv pe cea din care făceau parte Mihai Silvăşan şi Paul Chetreanu, susţine iniţiativa ZIUA de CLUJ, "Toată sala, în picioare!"

"Merg la sală chiar şi în patru labe. Este ziua când această echipă va intra în istorie. Voi face galerie şi voi sta în picioare tot meciul, promit. Sper ca fanii să vină îmbrăcaţi în alb, uniform, cum am văzut în sălile marilor echipe. Ar fi frumos pentru mine să văd Universitatea câştigând acest titlu. Le ţin minte pe toate, ţin minte şi argintul câştigat de echipa din care făcea parte Horia Demian. Baschetul e viaţa mea şi nu-i pot uita istoria", a afirmat Moldovan.

Ovidiu Vasu: Mă alătur suporterilor, jucătorii au nevoie să ne simtă aproape de ei

Preşedintele Clubului Sportiv Univer-sitatea, Ovidiu Vasu, s-a declarat încântat de iniţiativa ZIUA de CLUJ. "E o şansă nemaipomenită pentru echipă să câştige titlul naţional, una cum nu a mai avut de mult. Dacă îi putem ajuta să câştige stând în picioare şi cântând pe toată durata meciului, atunci aşa vom face. Mă alătur suporterilor, jucătorii au nevoie să ne simtă aproape de ei. Eu cred sincer că vor reuşi, iar pentru asta merită toată cinstea. Au avut răbdare şi încredere, fără de care nu se poate obţine nicio performanţă", a afirmat Ovidiu Vasu.

"Toată sala, în picioare!" este o iniţiativă ZIUA de CLUJ şi ziuadecj.ro. Pe cunoscuta reţea de socializare Facebook există şi un event cu acest nume, la care au acceptat să participe deja sute de clujeni.

 

Comenteaza