Borcea renunţă la Dinamo

Borcea renunţă la Dinamo
Cristi Borcea vrea să se stabilească definitiv la Miami şi îşi vinde acţiunile la clubul de fotbal Dinamo Bucureşti.

Săptămânalul Fanatik scrie că directorul executiv al lui Dinamo, Cristian Borcea, este foarte aproape de a se retrage din acţionariatul echipei din Şoseaua Ştefan cel Mare. Conform ziarului citat de realitatea.net, Borcea vrea să se stabiliească definitiv la Miami, iar din acest motiv va renunţa la acţiunile pe care le deţine la FC Dinamo.

Un alt motiv pentru care Borcea este decis să se retragă de la Dinamo este acela că a fost trecut pe linie moartă de ceilalţi doi acţionari importanţi ai clubului, Nicolae Badea şi Dragoş Săvulescu. Aceştia au decis că orice act oficial are nevoie de două semnături ale acţionarilor, ceea ce înseamnă că Borcea nu mai poate lua hotărâri de unul singur, mai arată sursa. Conform unei clauze din contractul de asociere, Badea şi Săvulescu au prima opţiune privind cumpărarea acţiunilor lui Borcea, iar dacă nu sunt interesaţi atunci este necesar ca ei să-l accepte pe potenţialul cumpărător. Conform Fanatik, Gigi Neţoiu, Ioan Niculae, Ion Ţiriac şi Dinu Patriciu ar fi interesaţi să investească la Dinamo.

În acest moment, structura acţionariatului FC Dinamo este următoarea: Nicolae Badea 30%, Dragoş Săvulescu 30%, Cristi Borcea 30%, AFC Dinamo 9,9% şi Cornel Dinu 0,1%.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/borcea-isi-vinde-actiunile-de-la-dinamo-netoiu-niculae-tiriac-si-patriciu-le-ar-cumpara_882380.html#ixzz1c4USw4Ek

Comenteaza