Echipă de fotbal lăsată fără echipamentul plătit
- Scris de Alin Golban
- 10 Ian 2012, 23:02
- Sport
- Ascultă știrea

Reprezentanţii Clubului Sportiv Municipal (CSM) Paşcani îl acuză pe patronul societăţii clujene Dermata Sport că a tot amânat livrarea echipamentului sportiv plătit în luna august. Patronul firmei, Cristian Muntean, recunoaşte că nu a trimis marfa plătită, dar dă vina pe o altă societate, din Italia, de unde importă echipamentele. Muntean susţine că va returna banii celor din Paşcani, mai ales că sunt din bugetul local al oraşului din judeţul Iaşi.
Directorul executiv al CSM Paşcani, Marian Ivan, a povestit pentru ZIUA de CLUJ cum a ajuns să comande echipamentul de fotbal din Cluj. "Începând cu vara anului 2009, am fost contactat telefonic lunar şi chiar de două ori în aceeaşi lună de numitul Muntean Cristian din municipiul Cluj-Napoca, administratorul firmei Dermata Sport SRL, care s-a oferit să aprovizioneze cu echipament sportiv clubul nostru, contra cost, la preţuri promoţionale, avantajoase în comparaţie cu alţi comerciaţi sau producători de echipament sportiv. În luna august 2011, atunci când consiliul de administraţie al clubului a hotărât achiziţionarea de echipament de joc pentru echipa de seniori, administratorul firmei din Cluj a discutat telefonic cu preşedintele CSM Paşcani, promiţând seriozitate şi avantaje de preţ. A trimis o geantă cu modele din care am ales pentru comandă două seturi de echipament de joc şi alte câteva materiale, în valoare totală de 4.019 lei", a precizat Ivan.
Reprezentanţii clubului din Paşcani au achitat preţul echipamentului în data de 20 august, în baza unei facturi proforme, aşteptând ca în maxim o lună să primească echipamentul. "În data de 22 septembrie 2011 am primit prin mail factura fără echipamentul comandat şi de-atunci săptămânal suntem amânaţi, minţiţi sau duşi cu vorba, invocându-se de către domnul Muntean diferite motive puerile pentru care nu poate face expediţia. La ultima discuţie telefonică, din data de 12 decembrie, când i-am explicat că sunt bani publici din bugetul local şi că avem responsabilităţi, a motivat că are Garda pe cap şi trebuie să caute bani, dar că în după-amiaza zilei va face expediţia, produsele aflându-se în depozit", a menţionat directorul executiv CSM Paşcani.
Contactat de ZIUA de CLUJ, administratorul Dermata Sport, Cristian Muntean, a spus că nu poate livra echipamentul şi că va returna banii clubului din Paşcani. "Trebuia să se returneze suma, lucru care se va întâmpla cel târziu joi. A fost o greşeală din partea mea cu transmiterea comenzii la cei din Italia, de la care iau eu produsele. Nu am verificat stocurile din Italia. Iniţial, trebuia să returnăm banii înainte de Crăciun, dar am avut nişte probleme financiare", a declarat Muntean. Legat de "Garda" la care face referire Ivan, administratorul Dermata Sport spune că a avut control de la Garda Financiară şi că a primit o amendă modică.