Victorie fără glorie pentru “feroviari” în faţa locului 7 din Bulgaria
- Scris de Ziua de Cluj
- 05 Feb 2012, 21:53
- Sport
- Ascultă știrea

După trei înfrângeri consecutive "feroviarii" au întâlnit-o sâmbătă pe Litex, ocupanta locului 7 în Bulgaria, şi au deschis scorul prin Cadu, în minutul 17, căpitanul CFR-ului marcând dintr-o lovitură de pedeapsă obţinută de Sougou. Jocul echipei a lăsat însă de dorit, fiind lipsit de cursivitate. În continuare, formaţia lui Costa s-a remarcat prin calităţile individuale ale fotbaliştilor, iar Mincă şi-a salvat în două rânduri echipa în actul secund.
CFR Cluj a început meciul în următoarea formulă: Beto - Lionn, Cadu, Piccolo, Camora - Godemache, Pedro, Celestino - Sougou, Bastos, Weldon. Au mai jucat: Mincă, Nicola, Maftei, Peralta, B. Sare, Mureşan, Nuno Diogo, Ronny, De Zerbi.
În precedentele meciuri amicale din Turcia "feroviarii" au fost învinşi de TSV 1860 München (1-2) şi Cernomoreţ Odessa (0-3) şi au remizat cu Austria Viena (0-0). CFR Cluj continuă seria "amicalelor" în Turcia şi va evolua mâine, în cadrul "Anatolian Cup", împotriva câştigătoarei dintre MSK Zilina şi Steaua Roşie Belgrad.
(D.S.)