Spectatorii-somoni

Spectatorii-somoni
Astăzi scriu doar despre lucrurile care au fost. La ce va urma nu m-am gândit încă.

În Gruia, organizatorii au raportat record de asistenţă: 8.000! E şi normal, simţind că pe noul stadion nu mai e miros de cupe europene, spectatorii- somoni ai Clujului s-au întors să-şi depună icrele în locul unde au venit pe lume în fotbal. Concursul de fidelizat populaţia migratoare continuă, deocamdată Gruia e în avantaj pentru că echipa tocmai a urcat pe locul întâi. Prea puţine despre meci: ca întotdeauna când se întâlnesc doi antrenori slabi, CFR câştigă. Chiar dacă între Beto şi Kapetanos (fotbalişti prea buni pentru campionatul în care joacă) sunt mereu vreo 75 de metri distanţă, lăbărţarea vişinie nu aduce, aşa cum ar fi normal, înfrângeri, ci victorii! Fotbalul organizat ar trebui să dea în judecată CFR-ul, dar se pare că nimeni nu vrea să se pună rău cu el!

La Ploieşti, Universitatea şi Petrolul au încheiat la egalitate, scor 2-2, un meci la care au avut acces doar femeile şi copiii. Probabil că în această dublă ipostază a intrat pe stadion şi plângăciosul Pipi Răchită, pe care l-am văzut atât de supărat după golul lui Cristea încât mă gândesc că ori nu mai poate alăpta, ori i-a furat cineva caramelele! De la "U" mi-a plăcut, din nou, Gicu Grozav; are ceva din nebunia jucătorilor de geniu cărora le înghiţi multe şi îi cerţi cu jumătate de gură. Sper doar să nu aflu într-o zi că e rudă cu Ioan Mărginean!

 

 

Comenteaza