Niculescu: Eu mai sper la calificarea în Europa League

Niculescu: Eu mai sper la calificarea în Europa League
ziuadecj.ro a transmis în direct conferinţa de presă a antrenorului Universităţii Cluj, Claudiu Niculescu. A mai participat mijlocaşul Ovidiu Hoban.

Claudiu Niculescu:

  • E pentru prima oară când jucăm a doua zi de Paşte
  • Trebuie să respectăm regulile, trebuie să jucăm, nu are importanţă
  • Avem un mic avantaj, că Mediaşul joacă în Cupa României, noi am avut 7-8 zile de recuperare după meciul cu Ceahlăul, ei doar 3 zile
  • Ei vor veni aici să-şi vândă scump pielea pentru că au intrat în hora retrogradării
  • Vor veni să joace să câştige punct sau puncte, dar sper să nu le dăm ocazia să câştige
  • Eu mai sper la calificarea în Europa League, sunt un tip mai optimist
  • Am spus săptămâna trecută că suntem nevoiţi să batem Ceahlăul, dar ne-au ajutat rezultatele
  • Gazul are un lot numeros, au soluţii să îi înlocuiască pe cei accidentaţi sau suspendaţi
  • Încă mai putem spera chiar şi după acel egal cu Ceahlăul
  • Gazul are un lot numeros, au soluţii să îi înlocuiască pe cei accidentaţi sau suspendaţi
  • Gaz Metan este o echipă care munceşte foarte mult
  • Sunt convins că băieţii vor reuşi să câştige
  • Nu vom mânca cozonaci, drob sau altceva, au timp jucătorii să sărbătorească luni seara, după meci

Ovidiu Hoban:

  • Au plecat mulţi jucători de bază. După un an de vârf, la Mediaş a urmat o decădere. Noi avem câteva zile în plus de odihnă şi sper să profităm de acest lucru
  • Sunt un jucător profesionist şi voi da totul pe teren pentru a învinge, chiar dacă voi juca împotriva fostei mele echipe
  • Dacă nu câştigăm, va fi doar din vina noastră, nu vom avea nici o scuză
  • Cred că gazonul ne mai ridică încă probleme

Claudiu Niculescu:

  • Gazonul arată mai bine, s-a mai înverzit, cred că este mai bun
  • Nu tratăm acest meci ca pe o sărbătoare, chiar dacă este Paştele, vom trata cu maximă seriozitate
  • Nu mergem la picnic
  • Este un meci de campionat şi vom face totul pentru a învinge
  • Marinescu a început alergările uşoare de ieri, a avut o problemă în zona coapsei, Grecu a reintrat cu echipa, dar mai face pregătire fizică separată. Pe Grecu îl vom putea avea de la meciul următor, este un jucător foarte important pentru noi. Cristescu e suspendat, în rest începem să reîntregim lotul.
  • Sper să fim toţi începând de săptămâna viitoare
  • Grecu şi Marinescu vor mai face un control medical marţi
  • Îl respect pe Andone, am lucrat foarte mult şi bine, dar nu ne putem întâlni, este antrenorul CFR-ului. Am câştigat trofee împreună şi rămâne unul dintre cei mai buni antrenori pe care i-am avut în cariera mea.

 

 

Etichete
Comenteaza