Pas spre salvare: “U” Transilvania a reprimit punctul de penalizare

Pas spre salvare: “U” Transilvania a reprimit punctul de penalizare
Penalizată din cauza lipsei medicului la meciul cu CSM Bucureşti, din urmă cu o lună, formaţia “U” Transilvania a primit punctul retras iniţial de Federaţia Română de Handbal (FRH). “Studenţii” au revenit, astfel, pe locul 10, cu 16 puncte, poziţie care le-ar asigura prezenţa în Liga Naţională şi la anul.


Veşti excelente pentru elevii lui Liviu Jurcă. După ce în urmă cu două etape au pierdut la "masa verde" meciul decisiv pentru evitarea barajului în Liga Naţională şi, implicit, un punct extrem de important în vederea îndeplinirii obiectivului, federaţia a revenit zilele trecute asupra deciziei. Mai exact, oficialii clujeni au demonstrat că vina pentru acel stânjenitor episod nu a aparţinut clubului, iar şansa le-a surâs. "Am primit comunicatul din partea Federaţiei Române de Handbal, prin care am fost anunţaţi că punctul pierdut cu CSM Bucureşti l-am primit înapoi. Dacă vom câştiga cu Steaua, iar CSM va pierde la Turda, am fi şi noi mai liniştiţi. Documentele oferite de noi au dovedit că a fost o vină din exterior. Acum suntem pe locul 10, cu 16 puncte. E un punct important, dar vă spun sincer că mă nemulţumeşte, deoarece jocul cu CSM ar fi putut însemna o nouă victorie. Va trebui să mai luptăm şi să tranşăm în favoarea noastră finalul campionatului", a declarat Mihai Tritean, managerul formaţiei "U" Transilvania.

În schimb, tehnicianul Liviu Jurcă ştie cum pot elevii săi să evite barajul de menţinere în Liga Naţională. Un prim pas în acest sens va fi să învingă mâine "lanterna roşie" Steaua Bucureşti, echipă deja retrogradată. "Luăm în calcul doar victoria, este normal. Dacă CSM Bucureşti va pierde la Turda, ne-ar mai trebui încă patru puncte ca să evităm barajul. Dacă nu, încă şase. Orice e posibil pe acest final de campionat. Singura mea grijă este ca jucătorii să fie sănătoşi deoarece avem numai 12 handbalişti în lot, poate cel mai subţire din campionat. Sper să dea randament şi să ne îndeplinim obiectivul", a conchis Jurcă. Partida dintre "U" Transilvania şi Steaua Bucureşti este programată mâine, la ora 11:00, în Sala Sporturilor "Horia Demian". Până la finalul ediţiei "studenţii" vor mai întâlni echipele HC Caraş Severin (deplasare), HC Odorhei (acasă) şi Dinamo Municipal Călăraşi (deplasare).

 

 

Comenteaza