250 de suporteri CFR mărşăluiesc spre stadionul din Gruia. Un grup de "U"-işti i-a atacat cu torţe

250 de suporteri CFR mărşăluiesc spre stadionul din Gruia. Un grup de
Fanii feroviarilor şi-au dat întâlnire în centrul Clujului, prin intermediul site-ului kvsc1907.ro.

Circa 250 de suporteri ai echipei CFR au răspuns prezent la apelul de mobilizare lansat de site-ul kvsc1907.ro: "Toată suflarea CFR-istă este așteptată la ora 18, în Piața Unirii, la Matei Corvin, pentru marșul suporterilor CFR-iști spre stadion!".

Păziţi de câteva zeci de jandarmi, ei s-au încolonat şi, în jurul orei 18.40, au plecat spre stadionul din Gruia, scandând "Campionii".

În momentul apariţiei a circa 15 fani ai rivalei Universitatea, cele două grupuri au început să se înjure reciproc, însă jandarmii au intervenit pentru a nu avea loc altercaţii.

UPDATE 18.45 Alţi suporteri ai Universităţii au aruncat, de pe strada Octavian Petrovici, cu torţe aprinse spre feroviarii care treceau pe strada Regele Ferdinand.

Comenteaza