Walter a negociat vânzarea lui “U” şi aşteaptă răspuns până mâine

Walter a negociat vânzarea lui “U” şi aşteaptă răspuns până mâine
Florian Walter a discutat ieri timp de două ore cu Adrian Marţian, clujeanul care s-a arătat interesat de cumpărarea echipei. Fiecare aşteaptă răspunsul celuilalt până mâine.

"Până pe 20 iunie vreau să vând echipa", spunea Florian Walter în urmă cu două săptămâni într-un interviu pentru ZIUA de CLUJ. Ieri, omul de afaceri a discutat mai bine de două ore cu Adrian Marţian, clujeanul care şi-a manifestat interesul de a prelua "Şepcile roşii". Marţian spune că aşteaptă răspunsul lui Walter la oferta făcută, în timp ce actualul proprietar al clubului anunţă că afacerea se va parafa dacă va primi suma cerută.

Universitatea ar putea avea începând de mâine un nou proprietar, dacă Adrian Marţian şi Florian Walter se vor înţelege asupra afacerii. Clujeanul a declarat ieri că tranzacţia e aproape de perfectare, diferenţa între ce a oferit el şi ce a cerut Walter fiind neglijabilă. "Am stat două ore şi jumătate la discuţii cu Walter şi aproape ne-am înţeles. Diferenţa dintre ceea ce vrea el şi ce ofer eu este de câteva sute de mii, nu este mare distanţa. Toate detaliile se vor afla mai încolo. Eu i-am zis lui Walter, «cu ce jucători am rămas aici, nu mergem în Divizia B, ci în C», el mi-a dat dreptate. Sper să ne înţelegem până miercuri (mâine - n. red.), dacă nu, mă întorc în Italia", a spus Marţian. Acesta a fost însoţit la negocieri de către fosta speranţă a Olteniei, Ionuţ Luţu, ajuns între-timp unul dintre oamenii din anturajul finanţatorului Stelei, Gigi Becali.

De cealaltă parte, Florian Walter nu a vrut să comenteze prea multe, spunând doar că afacerea se va "bate în cuie" doar atunci când va primi banii solicitaţi. Noul finanţator al Petrolului a adăugat că mai există interes şi din alte părţi pentru pachetul majoritar de acţiuni al "Şepcilor roşii". "Am stabilit ca până miercuri (mâine - n. red.) să-mi spună dacă plăteşte suma cerută. Atunci se face afacerea, când primesc banii ceruţi. Nu vreau să vorbesc de sumă. Dacă nu acceptă domnul Marţian, atunci discutăm cu alţii. Există interes, asta pot să spun", a declarat Florian Walter, acţionar majoritar la FC "U" SA, dar investitor la Petrolul Ploieşti.

Walter a preluat Universitatea în vara lui 2009, iar la finalul acestui sezon a decis să renunţe la finanţarea "Şepcilor roşii", care se bazează acum pe o mică parte din jucătorii din sezonul trecut, plus juniori şi fotbalişti de la echipa secundă. Omul de afaceri bucureştean a dus 14 dintre foştii echipieri ai lui "U" la Petrolul Ploieşti.

Cătălin SUCIU, Alin ŞUTEA

 

Comenteaza