150 de jandarmi la meciul CFR Cluj-Pandurii Târgu Jiu. 10 suporteri au interzis pe stadion

150 de jandarmi la meciul CFR Cluj-Pandurii Târgu Jiu. 10 suporteri au interzis pe stadion
Circa 150 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Cluj şi ai Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca vor asigura ordinea publică la meciul de fotbal dintre CFR Cluj-Pandurii Târgu Jiu, ce se va disputa mâine, începând cu ora 21.30, pe Stadionul "Dr. Constantin Rădulescu".

Zece suporteri ai CFR Cluj au interdicţie de a participa la meciul de fotbal, fiind incluşi în baza de date a Jandarmeriei, motiv pentru care sunt sfătuiţi să nu pătrundă ilegal pe stadion. În caz contrar, ei riscă o pedeapsă cu închisoarea de la o lună la trei luni, amendă sau interzicerea accesului la competiţiile sau jocurile sportive, pe o perioadã de la unu la doi ani, pedeapsă care se adaugã la perioada iniţială.

Pe timpul desfăşurării meciului de fotbal, se interzice comercializarea şi consumul băuturilor alcoolice în imediata apropiere a arenei sportive. De asemenea, în incinta arenei sportive, este interzis accesului persoanelor care se aflã în stare de ebrietate sau care se aflã sub influenţa substanţelor halucinogene, al persoanelor care au asupra lor bãuturi alcoolice, arme şi muniţii de orice fel, fãclii, torţe, artificii, petarde, materiale explozive, incendiare sau fumigene, dispozitive pentru şocuri electrice, substanţe toxice, halucinogene, iritant lacrimogene ori paralizante, recipiente, corpuri contondente, cuţite, pumnale, şişuri, castete ori alte asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tãiere, împungere ori lovire şi predarea acestora forţelor de ordine.

Publicul nu are acces pe suprafaţa de joc sau în zona vestiarelor şi a bãncilor de rezerve. Este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ura naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă publică. Spectatorilor le este interzis să arunce cu obiecte în teren sau în direcţia altor spectatori, să sară gardul care delimitează spaţiul de joc sau să intre pe spaţiul de joc, să deterioreze sau să distrugă mobilierul în interiorul locurilor de desfăşurare a meciului, să împiedice acţiunea forţelor pentru asigurarea sau restabilirea ordinii publice.

 

Comenteaza