172 de creditori cer bani de la „U”. Cum se prezintă tabloul preliminar

172 de creditori cer bani de la „U”. Cum se prezintă tabloul preliminar
Adunarea Generală a Creditorilor va avea loc azi, la Oradea, iar pe tabloul preliminar apar 172 de persoane fizice sau juridice care-şi cer banii de la clubul clujean, aflat în insolvenţă.

Administratorul judiciar al Universităţii, Global Money Recovery Oradea, va face public azi tabloul preliminar al creditorilor FC „U" SA. Conform informaţiilor de ultimă oră, pe listă apar 172 de persoane fizice sau entităţi juridice, însă abia în această dimineaţă se va afla suma cu care a fost admis fiecare. Tot azi, la Oradea, sediul administratorului judiciar, va avea loc şi prima Adunare Generală a Creditorilor (AGC). Principalul punct pe ordinea de zi este menţinerea sau schimbarea lui Horea Ţiril din funcţia de administrator judiciar.

Ţiril a anunţat că până pe 10 aprilie va fi în măsură să prezinte judecătorului sindic lista finală a creditorilor. Aceasta va putea fi contestată în termen de 30 de zile,după care se va trece la depunerea planului de reorganizare. Conform informaţiilor din acest moment, tabloul credal este deschis de către Florian Walter, fostul acţionar majoritar cerând o sumă de peste 12 milioane de lei cu care, susţine el, a creditat clubul în perioada 2009-2012. A doua poziţie după Walter este ocupată de Ministerul Finanţelor, prin ANAF, unde „U" figurează cu o creanţă de aproximativ 6 milioane de lei, spun sursele noastre. Printre creditorii importanţi se numără compania Oncos, dar şi foştii jucători ai clubului. Conform procedurii, fiecare persoană fizică sau juridică care atestă prin acte că are de recuperat bani de la societatea aflată în insolvenţă se poate înscrie pe acest tablou preliminar. Administratorul judiciar poate admite total, parţial sau poate respinge cererea de creanţă, în funcţie de actele prezentate.

Horia Ţiril a evitat să dea informaţii despre tabloul credal, spunând doar că îl va face public, conform legii, în cursul acestei zile. Ţiril nu a dorit să comenteze pe seama informaţiilor care-l dau pe Florian Walter ca şi creditor majoritar şi nici nu a dorit să spună dacă a acceptat în totalitate cererea de creanţă depusă de omul de afaceri. „Eu lucrez zi şi noapte la acest tablou al creditorilor. Studiez acte, facturi, tot ce e necesar, pentru a vedea exact fiecare cu ce creanţă va apărea pe acel tabel. Nu vă pot da detalii, pentru că încă nu le am. Florian Walter s-ar putea să fie printre cei mai important creditor, însă nu se ştie încă dacă el va fi creditor principal", a explicat Horia Ţiril. Practic, în cazul în care Florian Walter va figura ca şi creditor majoritar atunci el poate controla într-o măsură importantă procesul de insolvenţă. Printre altele, omul de afaceri are posibilitatea de a alege administratorul judiciar. Cum Ţiril a cerut deja în instanţă să fie înlocuit, există şanse mari ca acest lucru să se întâmple azi, acesta fiind unul dintre punctele înscrise pe ordinea de zi la AGC. „Rămâne la decizia creditorilor dacă voi fi păstrat în funcţie sau voi fi înlocuit. Asta se va decide azi, este pe ordinea de zi", s-a limitat să comenteze Horia Ţiril. În situaţia în care tabloul de creanţe va arăta că Florian Walter este creditor majoritar, atunci Ţiril urmează să fie înlocuit cu Marieta Anastasescu, din cadrul firmei bucureştene A&A Consultants IPURL. Adunarea Generală a Creditorilor începe azi, la ora 12:00.

În momentul în care a cerut deschiderea procedurii de insolvenţă, acţionarul majoritar al clubului, Ioan Mărginean, susţinea că societatea are datorii de aproximativ 30 de milioane de lei.

 

Etichete
Comenteaza