Adrian Falub, după victoria chinuită cu Aerostar: “Promovezi câștigând puncte, nu făcând spectacol”

Adrian Falub, după victoria chinuită cu Aerostar: “Promovezi câștigând puncte, nu făcând spectacol”
| Foto: foto Cristian Cosma / fcuniversitateacluj.ro

Clujenii au câștigat cu emoții împotriva ultimei clasate din Liga a 2-a, după ce le-au făcut cadou mai multe oportunități adversarilor.

“U” Cluj a reușit o nouă victorie pe teren propriu și rămâne neînvinsă pe Cluj Arena. Totuși, apărarea “studenților” a arătat câteva lacune și suporterii au de ce să aibă emoții la fiecare atac al adversarilor.

Antrenorul Adiran Falub a avut un discurs hotărât la finalul partidei. “Nu sunt ușoare jocurile, Bacăul e o echipă bine organizată, dar cred că noi ne-am făcut meciul greu. Am luat niște goluri prostești, iar ocaziile pe care le-au avut, le-au obținut din greșelile noastre, nu din ceva creat de ei. Am suferit pe final, dar sunt trei puncte care ne apropie de primul loc. Suntem greu de bătut acasă, jucăm bine, chiar dacă nu am făcut-o foarte spectaculos astăzi.

Când joci pentru a câștiga, joci pentru puncte nu pentru spectacol. Promovezi câștigând puncte, nu făcând spectacol. Nu urmează meciuri neapărat dificile, dar sunt echipe bune, cu antrenori buni, dar mie nu îmi e frică pentru acele meciuri. Eu am emoții cu echipele mici, meciuri pe care noi nu le tratăm cu responsabilitate”, a declarat tehnicianul.

Rareș Takacs, marcator al unui gol superb a fost încântat de victoria echipei. “Ne așteptam la un meci greu, știam că sunt o echipă puternică, în ciuda faptului că sunt pe ultimul loc. Cel mai important este că am obținut victoria și mergem cu un moral bun la Pitești. Nu cred că am mai marcat un astfel de gol, sper să marchez din nou la următorul meci”, a precizat fundașul.

Următorul meci al Universității va fi în Cupa României, împotriva echipei ACS Comuna Recea.

 

Comenteaza