AGA la „U” s-a desfăşurat la...Oradea. Cine a fost numit administrator special

AGA la „U” s-a desfăşurat la...Oradea. Cine a fost numit administrator special
Adunarea Generală a Acţionarilor FC „U” SA a avut loc vineri la sediul administratorului judiciar al clubului, Global Money Recovery, din Oradea.

Reprezentanţii acţionarilor Universităţii s-au întâlnit vineri, pentru prima dată după ce clubul a intrat în insolvenţă. Şedinţa s-a desfăşurat la sediul administratorului judiciar, Global Money Recovery, din Oradea, iar acţionarul majoritar, Ioan Mărginean, a fost reprezentat şi de această dată de către avocatul Dan Ştefănică, la fel ca şi la precedenta şedinţă. Cel poreclit „Limoniu" a fost desemnat adminstrator special al societăţii pe perioada insolvenţei, în condiţiile în care, prin cele 98 la sută din acţiuni deţinute la club, a controlat votul.

La şedinţă au mai fost prezenţi reprezentantul Consiliului Local, Radu Constantea şi reprezentantul firmei Intop. Dacă Radu Constantea s-a abţinut de la vot, conform mandatului primit în şedinţa CL de joi, reprezentantul Intop a votat împotriva numirii lui Mărginean. Chiar şi aşa, „Limoniu" a fost desemnat administrator special în condiţiile în care votul său, prin cele 98 de procente deţinute în club, a fost decisiv. „S-a votat administratorul special, era unicul punct pe ordinea de zi. Eu m-am abţinut, conform mandatului primit în Consiliul Local", a comentat Radu Constantea.

Conform administratorului judiciar, Horia Ţiril, până la finalul lunii martie va trebui să finalizeze tabloul creditorilor. Apoi, există termen de contestaţie până pe 10 aprilie, după care planul va fi prezentat judecătorului sindic. Acesta din urmă va da verdictul final. „Urmăm procedura standard în caz de insolvenţă. Există un termen până la finalul lui martie pentru a stabili tabloul creditorilor, iar apoi, după ce expiră perioada de contestaţii, vom prezenta planul în faţa judecătorului sindic", a explicat Horia Ţiril, administratorul judiciar al FC „U" SA.
Reamintim că în cererea de deschidere a insolvenţei, Universitatea invoca datorii de aproape 6,7 milioane de euro, dintre care jumătate reprezintă creditările lui Florian Walter în perioada 2009-2012, în care a condus clubul clujean.

„U", printre creditorii Rapidului

Conform tabloului preliminar de creanţe prezentat ieri de administratorul judiciar al FC Rapid SA, clubul „giuleştean" are datorii de 34 de milioane de euro. Printre creditorii bucureştenilor se află şi Universitatea Cluj, clubul clujean fiind admis la masa credală cu o sumă de aproximativ 50.000 de euro, reprezentând transferul fundaşului Octavian Abrudan, parafat în vara lui 2012.

 

 

Etichete
Comenteaza