Al doilea golgheter al campionatului a fost cedat ușor de CFR Cluj. Dan Petrescu: „Eu n-am fost de acord”

Al doilea golgheter al campionatului a fost cedat ușor de CFR Cluj. Dan Petrescu: „Eu n-am fost de acord”

Croatul Marko Dugandzic este golgheterul celor de la Rapid, cu 12 goluri în acest sezon, la un gol distanță de Andrea Compagno care are 13 reușite. Atacantul a evoluat jumătate de sezon la CFR Cluj înainte de a ajunge în Giulești.

La CFR Cluj, Marko Dugandzic a fost adus la insistențele lui Dan Petrescu, însă clubul ardelean a reanunțat în vară la serviciile sale pentru suma de 400.000 de euro.

Tehnicianul susține acum că nu a vrut în niciun moment ca Marko Dugandzic să plece de la CFR Cluj la Rapid.

”Dan Petrescu nu l-a dat afară pe Dugandzic. Nici n-a renunţat la el. A fost bine pentru el, pentru club, aveam nevoie de bani noi sau el, dar eu n-am fost de acord. Eu n-am fost de acord să plece nici Betancor, nici Graovac. Nu este important ce vreau eu, ci ce vrea clubul. Nu plătesc eu salariile, dacă clubul a considerat că trebuie să plece, eu nu pot să mă opun.

În niciun caz Dan Petrescu nu a renunţat, şi jucătorul ştie. Dacă vine ofertă pentru Petrila, nu am ce să fac. Normal că îmi doresc să fie aici, dar în fotbal nu poţi să te opui. Dacă eram patron, vă spunea, eu sunt doar antrenor”, a declarat Dan Petrescu, potrivit digisport.ro.

În acest sezon, Marko Dugandzic a înscris 12 goluri la Rapid, în 24 de partide. Astfel, vârful de atac croat are o medie de un gol la două partide în tricoul grupării giuleștene.

Dacă la Rapid, Marko Dugandzic se află în mare formă, nu același lucru se poate spune despre atacant și în perioada de la CFR CluJ, în care a fost mai mult rezervă.

În prima parte a anului 2022, Dugandzic a bifat 17 partide la CFR Cluj, unde a ajuns în ianuarie de la Sochi, pentru 500.000 de euro. 

În minutele pe care Dan Petrescu i le-a acordat la CFR Cluj, 446 în total, atacantul croat a înscris un singur gol și a oferit o pasă decisivă.

Comenteaza