Al doilea test pentru "U". CFR Dej vine pe Cluj Arena

Al doilea test pentru
Formaţia antrenată de Marius Popescu a obţinut o victorie zdrobitoare în debutul stagiunii, 12-0 cu Unirea Tritenii de Jos.

"U" Cluj întâlneşte, sâmbătă, pe Cluj Arena, CFR Dej, în cea de-a doua etapă din Liga a IV-a.

"Toate meciurile sunt grele, chiar daca sunt unii care zâmbesc când aud asta, există acel 1 la suta hazard, care îţi poate da peste cap un meci pe care l-ai pregătit bine. Noi ne antrenăm să câştigăm toate meciurile", a declarat vineri Marius Popescu la Realitatea FM Cluj, în emisiunea "Unu la unu", moderată de Ionel Lespuc.

"Papi" le-a transmis şi suporterilor un mesaj: "Veniţi cât mai mulţi la stadion, sper să fim la nivelul aşteptărilor voastre!"

Formaţia antrenată de Marius Popescu a obţinut o victorie zdrobitoare în debutul stagiunii, 12-0 (6-0) cu Unirea Tritenii de Jos. Golurile "alb-negrilor" au fost de Brian Lemac (1, 22, 26, 69, 79), Alexandru Păcurar (30, 42), Dorin Goga (41, 73), Mădălin Bercea (51 - penalty), Octavian Abrudan (86) şi Florin Fizeşan (90 - penalty).

În această vară, la "U" au revenit patru nume importante din istoria recentă a Universităţii. E vorba de Gabriel Giurgiu, Alex Păcurar, Dorin Goga şi Octavian Abrudan. Trei dintre aceştia au reuşit să şi înscrie în meciul de sâmbăta trecută, cu Tritenii de Jos.

De partea cealaltă, CFR Dej a fost întrecută, acasă, de Vulturul Mintiu-Gherlii, scor 0-4 (0-2). După victoria cu Tritenii de Jos, "U" Cluj ocupă locul şase, cu trei puncte şi un golaveraj de 12-0. Universitatea are un meci mai puţin, deoarece în prima etapă a stat.

La rândul ei, CFR Dej se clasează pe locul 12, cu 0 puncte şi un golaveraj de 1-6. Adversara de sâmbătă a "studenţilor" nu a câştigat niciun meci în actualul sezon.

"U" Cluj - CFR Dej se joacă sâmbătă seara, de la ora 17:00, pe arena din Parcul Central.

La "U", Alex Păcurar este indisponibil, având o contractură la picior după partida cu Tritenii de Jos.

UPDATE - Sâmbătă, ora 12:00

Darius Boldor, antrenorul de la CFR Dej, a prefaţat la rândul său partida de astăzi: "Acest meci reprezintă o mare bucurie pentru noi. Cu un ochi râd şi cu altul plâng. "U" este echipa mea de suflet şi îmi pare rău de situaţia în care se află. Merită să fie mai sus.

Nu cred că absenţa lui Păcurar poate fi un plus pentru noi. Universitatea are mulţi jucători de valoare, are centrul de copii şi juniori şi îl poate înlocui fără probeme. Noi vom încerca să facem un meci cât mai bun. Cu siguranţă nu vom pierde la o diferenţă atât de mare precum colegii noştri de la Tritenii de Jos.

Nu e uşor nici pentru noi. Suntem o echipă aflată în spatele clasamentului, formată din jucători care au şi alte profesii. Astăzi, de exemlu, nu mă voi putea baza pe trei dintre titulari. Nu s-au putut învoi de la servici. Iar faptul că doi sunt fundaşi centrali contează cu atât mai mult. Însă, vom da totul pe teren pentru a face o figură cât mai frumoasă".

Comenteaza