Alex Chipciu, mesaj pentru tinerii jucători: "Trăiți momentul!"

Alex Chipciu, mesaj pentru tinerii jucători: "Trăiți momentul!"
| Foto: FC Universitatea Cluj

Căpitanul Universității Cluj a ajuns la 300 de meciuri jucate în prima ligă din România.

Ajuns la 35 de ani, Alex Chipciu a atins o bornă semnificativă în cariera sa, 300 de partide pe prima scenă a fotbalului românesc. De 6 ori campion în Superligă și o dată în Belgia, fotbalistul a vorbit despre performanța sa și a transmis un mesaj tinerilor jucători.

"Nu știam că am ajuns la 300 de meciuri în Liga 1, chiar sunt bătrân (n.r. - râde). Tot ce pot să le spune tinerilor e să trăiască fiecare moment. Aș vrea acum să fiu la 17-18 ani să trăiesc meciurile atât de multă vreme.

Mă gândesc că sunt pe final de carieră și am ultimele meciuri. Trăiți momentul! Azi ești, dar mâine nu știi ce va fi. Am ajuns la un moment în care trăiesc la maximum pe teren, se vede și când mă enervez", a declarat fotbalistul la Prima Sport.

Originar din Brăila, Alex Chipciu a jucat la FC Brașov, Forex Brașov, Dacia Unirea Brăila, FCSB, Anderlecht, Sparta Praga și CFR Cluj. De-a lungul timpului, căpitanul Universității Cluj a cucerit în România 6 titluri, o Cupă, două Supercupe și două Cupe ale Ligii, iar în Belgia un titlu și o Supercupă.

Comenteaza