Alex Chipciu rămâne la Universitatea Cluj. Confirmare oficială

Alex Chipciu rămâne la Universitatea Cluj. Confirmare oficială
| Foto: FC Universitatea Cluj

Președintele clubului clujean, Radu Constantea, a anunțat că jucătorul va continua alături de "studenți".

Interesul FCSB-ului pentru căpitanul Universității Cluj a generat o adevărată "telenovelă", însă în cele din urmă Alex Chipciu și-a decis viitorul și a ales să continue cu actuala sa echipă.

Anunțul a fost făcut de Radu Constantea, președintele clubului clujean, care a dezvăluit că a fost întotdeauna convins că jucătorul în vârstă de 35 de ani va rămâne alături de "studenți" și în sezonul următor.

"Rămâne la noi. Din punctul nostru de vedere, nu s-a pus niciodată problema ca Alex să plece. Nici el nu a declarat… adică nu am avut o discuție pe această temă. Sută la sută rămâne la U Cluj și în sezonul următor", a explicat Constantea pentru playsport.ro.

De la sosirea sa la Universitatea Cluj, Alex Chipciu a jucat în 79 de partide, a înscris de 8 ori și a oferit 6 pase decisive.

Comenteaza