Alex Chipciu, ”un om incapabil să-și cenzureze emoțiile”. Cine l-a descris astfel pe căpitanul Universității Cluj
- Scris de Ziua de Cluj
- 21 Mai 2024, 07:15
- Sport
- Ascultă știrea
Aflat pe lista FCSB-ului, Alexandru Chipciu, căpitanul Universității Cluj, mai are însă un an de contract cu echipa antrenată de Ioan Ovidiu Sabău.
Alexandru Chipciu (35 de ani), căpitanul lui ”U” Cluj, prezintă din nou interes pentru FCSB, iar Mihai Stoica (59 de ani), președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, deși a evitat să spună ceva despre venirea lui Alexandru Chipciu la FCSB ca jucător, a vorbit despre cariera acestuia de după agățarea ghetelor în cui ale fotbalistului.
”La Chipciu eu văd perspectiva și după ce abandonează activitatea competițională. Eu tot mă chinui să aduc un fost fotbalist important lângă mine. Lângă mine ce înseamnă? Director sportiv! Toți vor să se facă antrenori. Interesul pe care și l-a manifestat mereu față de fenomen, în general, îl văd mai degrabă director sportiv decât antrenor.
Pentru că el are o inteligență într-adevăr emoțională, dar nu cred că poate să fie antrenor de mare valoare. Pentru că îl văd un om incapabil să-și cenzureze emoțiile! Pe când director sportiv îl văd oricând, pentru că știe fotbal foarte mult, urmărește foarte mult și îl văd lângă mine. Acum el își va decide următorii pași. Cred că mai are și el de jucat!”, a spus Mihai Stoica, potrivit gsp.ro.
Tehnicianul Universității Cluj, Ioan Ovidiu Sabău, a dezvăluit și poziția sa în legătură cu "veteranii" din lotul ”U” Cluj, iar despre Alex Chipciu a declarat că va depinde de el dacă vrea sau nu să plece de la club. ”Pe Nistor și Chipciu îi respect și apreciez foarte mult. (...) Alex Chipciu, după ce era ieșit din formă a avut realizări, e în atenția selecționerului. Depinde de ei dacă vor să plece. Ei vor decide, eu mi-aș dori să rămână", a explicat recent antrenorul.
După ce ”U” Cluj a învins-o duminică pe Oțelul, scor 2-0, la Galați, în primul baraj pentru Conference League, Alex Chipciu a vorbit despre viitorul său. ”Nu pot să-mi permit să mă gândesc la altceva, pentru că urmează un meci capital la Craiova (n.r. - barajul pentru Conference League). Avem și o primă foarte mare, avem și posibilitatea ca acest club să joace în Europa, ceea ce nu s-a mai întâmplat din 1970, nu știu de când.
Sunt concentrat 100% acolo, chiar dacă au apărut speculații. Nu pot să neg, au ieșit discuții (n.r.- despre o trecere la FCSB). Dar în același timp chiar vreau să trag linie după acel meci. Au fost doi ani obositori pentru mine. Și frumoși, dar m-au stors. Am sentimentul că trebuie ceva nou, asta e părerea mea. Vom vedea ce se va întâmpla după ultimul meci”, a declarat Chipciu după partida cu Oțelul Galați, citează digisport.ro.