Alin Minteuan, despre returul cu Basel: “Trebuie să fim atenţi în prima repriză!”

Alin Minteuan, despre returul cu Basel: “Trebuie să fim atenţi în prima repriză!”
Alin Minteuan, fostul “secund” al lui Sorin Cârţu în 2010, atunci când CFR a întâlnit-o pe FC Basel în grupele Ligii Campionilor, a discutat cu jurnalistul Alin Fornade, în cadrul emisiunii “Fără fileu” de la REALITATEA FM Cluj, despre returul de mâine cu formaţia elveţiană. Partida este decisivă pentru calificarea în grupele celei mai importante competiţii inter-cluburi.

"Vă spun sincer că am crezut în CFR, a fost o surpriză mare pentru noi toţi datorită scorului, deşi puteau să se distanţeze concludent. Au fost momente când cei de la Basel puteau să mărească avantajul, apoi a venit golul CFR-ului, iar ei au căzut psihic. Pe final, când a intrat Frei, s-a mai schimbat puţin jocul. Este o diferenţă destul de mare între CFR-ul din 2010 şi cel de acum. Atunci, cei de la Basel aveau o experienţă mult mai mare legată de meciurile europene. Fotbaliştii de acum ai CFR-ului au o valoare mai mare şi o dorinţă de victorie pe măsură. În momentul de faţă echipa arată mult mai bine, sunt dubluri pe post. Bineînţeles, mai e şi ghinion, cum a fost în ultimul meci din campionat, cel cu Rapidul. Nu ştiu de câte ori se poate întâmpla să ţi se accidenteze atâţia jucători, mai ales atacanţi. Ronny a contat mult şi la Basel, a dat o răutate pozitivă acolo, este nevoie de jucători de genul acesta. Când a ieşit accidentat cu Rapidul, giuleştenii au pus probleme, reuşind să câştige acel joc. Golurile Rapidului au picat în momente bune pentru noi şi CFR nu a mai făcut faţă presiunii deşi a avut un om în plus. Cei de la Basel au nevoie de goluri şi, probabil, vor încerca să marcheze destul de repede. Jucătorii CFR-ului vor trebui să elimine greşelile individuale şi jocul va deveni mult mai uşor pentru ei. Trebuie să fie atenţi în prima repriză. Basel are forţa să întoarcă scorul, e o echipă puternică, redutabilă, dar nu trebuie să ne fie frică de ei. Indiferent cum se termină, sper într-o calificare în grupe. Asta este cel mai important", a declarat ieri Minteuan.

 

 

Etichete
Comenteaza