Alina Dumitru va primi titlul de Cetăţean de Onoare al Clujului

Alina Dumitru va primi titlul de Cetăţean de Onoare al Clujului
Judoka Alina Dumitru, medaliată cu argint la categoria 48 de kilograme, la Jocurile Olimpice de la Londra, va fi propusă pentru titlul de Cetăţean de Onoare al judeţului Cluj.

Anunţul a fost făcut de preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horia Uioreanu, după finala de ieri, pe care Alina Dumitru a pierdut-o la Londra.

"Sunt mândru că un sportiv clujean confirmă talentul nativ al românilor la judo, care, dublat de multă muncă şi conştiinciozitate, duce la asemenea rezultate excepţionale. Noi, toţi clujenii, suntem mândri de faptul că este unul din ambasadorii cei mai de seamă ai judeţului şi ai României. În semn de recunoştinţă, o voi propune pe Alina Dumitru pentru a-i fi conferit titlul de Cetăţean de Onoare al judeţului Cluj", potrivit Mediafax.

România a obţinut prima medalie la Jocurile Olimpice de la Londra, prin judoka Alina Dumitu, pregătită de antrenorul Universităţii Cluj, Florin Bercean. Aceasta a pierdut finala categoriei 48 de kilograme, în faţa braziliencei Sarah Menezes.

În semifinală, Alina Dumitru a învins-o pe Tomoko Fikumi, din Japonia. Un meci greu l-a avut românca în sferturi, când s-a impus cu 6 secunde înainte de finalul prelungirilor, în faţa sportivei Urantsetseg Munkhbat, din Mongolia. În primul tur, adversara Alinei, cubaneza Alvarez Mestre a fost descalificată pentru un procedeu incorect.

 

Comenteaza