Amintiri cu Wiener Neustadt

Amintiri cu Wiener Neustadt
“U” Cluj a câștigat, marți, meciul amical cu Wiener Neustadt (2-1), echipă peste care a dat și în urmă cu o jumătate de secol, în primul tur al Cupei Cupelor.

Anul 1965 e unul de referință în istoria "alb-negrilor". După ce a câștigat Cupa României, Știința, cum se numea atunci, a ieșit în Europa, acolo unde s-a duelat în primul tur cu reprezentanta Austriei, una dintre forțele momentului pe plan continental. Clujenii s-au impus cu 1-0 în deplasare, grație golului regretatului Zoltan Ivansuc. Mai mult, Știința a câștigat și în fața propriilor suporteri, cu 2-0, iar în faza următoare a dat peste Atletico Madrid.

Rememorează Remus Câmpeanu, actualul președinte de onoare al Universității, pe atunci fundaș stânga în echipa care o elimina pe Wiener.

"Era prima noastră aventură europeană după atâţia ani şi, ca orice început, au existat emoţii. Dar ele au dispărut atunci când a început meciul. Ei aveau echipă bună, dar pe vremea aceea nu eram informaţi despre felul lor de a juca, nu aveai de unde să-ţi iei toate datele. Ştiam doar că Austria e în vogă în Europa, mult peste ce e acum. Era cam la nivelul Franţei de acum. Iar noi aşa am abordat pe Wiener, ca pe o echipă importantă în Europa, aşa am simţit-o, nu aveam noi experienţa jocurilor oficiale.

Doar amicale mai jucam. Sepci era un antrenor care căuta să jucăm cu echipe străine, mai ales din Ungaria, din Iugoslavia. Aşa că am mers să jucăm fără să fim foarte informaţi. Ne-am mobilizat, poate şi din teama de necunoscut, dar apoi ne-am dat seama că e posibil să ne impunem, lucru care s-a şi întâmplat. I-am bătut şi acolo, şi aici. După aceea a venit Atletico, ei ne-au tăiat elanul", și-a amintit Câmpeanu, într-un scurt interviu acordat site-ului oficial al clubului.

În ultimii ani, Wiener Neustadt a devenit un adversar tradițional pentru "U" Cluj în cantonamentele din Turcia sau Austria.

 

 

 

Comenteaza