Ana Bogdan câștigă primul meci din calificările turneului de WTA de la Birmingham

Ana Bogdan câștigă primul meci din calificările turneului de WTA de la Birmingham
| Foto: Facebook - Ana Bogdan

Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan a învins-o pe britanica Naikhta Bains, cu 6-1, 6-3, sâmbătă, în prima rundă a calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului WTA 250 de la Birmingham (Marea Britanie), dotat cu premii totale de 259.203 dolari,.

Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Ana Bogdan (30 ani, 60 WTA) a obţinut victoria în doar 58 de minute.

Românca are acum 2-1 în meciurile directe cu Bains (25 ani, 311 WTA), pe care a mai învins-o în 2017 în calificări la Mumbai, cu 6-0, 6-1. Bains şi-a luat revanşa în 2018 la Hobart, tot în calificări, cu 7-6 (7/4), 7-6 (8/6).

Ana Bogdan şi-a asigurat un cec de 2.075 dolari şi 12 puncte WTA, iar în finala calificărilor o va înfrunta pe canadianca Rebecca Marino (32 ani, 89 WTA).

Sorana Cîrstea a intrat direct pe tabloul principal de simplu la Rothesay Open şi va juca în prima rundă contra unei adversare venite din calificări.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .