Ana Maria Popescu a cucerit medalia de argint la Campionatul Mondial de scrimă din China

Ana Maria Popescu a cucerit medalia de argint la Campionatul Mondial de scrimă din China
| Foto: foto mediafax.ro

Românca a reușit cea mai bună performanță individuală a carierei la un turneu mondial.

După ce a reușit un traseu excelent până în finală, campioana olimpică a cedat în fața italiencei Maria Navarria, cu 13-11. Parcursul superb al româncei a început în sferturi, când a învins-o pe ucraineanca Olena Kryvytska, scor 15-11.

Apoi, în calea sportivei de 33 de ani, revenită în activitate anul trecut a stat americanca             Courtney Hurley, de care a trecut cu 14-13, deși cu 20 de secunde înainte de final era condusă cu două tușe. Totuși, efortul a costat-o în finală, unde italianca s-a dovedit a fi mai puternică, iar sportiva din România a trebuit să se mulțumească doar cu bronzul mondial.

Până la turneul de la Wuxi, Ana Maria Popescu avea în palmares șase medalii la campionatele mondiale: două medalii de aur și una de argint cu echipa, în 2010, 2011 și 2015 și trei medalii de bronz, două individuale în 2002 și 2011 și una cu echipa în 2013. De asemenea, românca a cucerit două medalii olimpice, argint individual în 2008 și aurul cu echipa în 2016.

Comenteaza