ANALIZĂ | Cum s-au descurcat contracandidatele lui "U" la promovare în prima parte a sezonului
- Scris de Ionuţ Grindean
- 10 Dec 2018, 14:38
- Sport
- Ascultă știrea
Universitatea Cluj, Petrolul Ploiești, Chindia Târgoviște, Sportul Snagov și Academica Clinceni sunt formațiile ce speră cu șanse reale la un loc care să le asigure promovarea în 2019.
În unul dintre cele mai disputate sezoane din Liga 2 cinci echipe au devenit favorite clare pentru locurile care duc în prima divizie. A șasea clasată, FC Argeș, are o poziție favorabilă în clasament, dar actuala formă juridică nu îi permite să promoveze. Două dintre cele cinci formații aflate în vârful clasamentului sunt nou-promovate și, totodată, echipe de tradiție ale fotbalului românesc.
Sportul Snagov - locul 1
Liderul Ligii 2, cu 46 de puncte, a început excelent sezonul și nu a pierdut niciun meci în primele 11 etape. Deși între timp au apărut și înfrângerile, antrenorul Laszlo Balint a redresat echipa, care a încheiat pe primul loc prima parte a stagiunii.
Formația are al șaptelea atac din campionat, cu 35 de goluri înscrise, și cea mai bună apărare, cu 14 goluri încasate. Cel mai important jucător al ilfovenilor a fost Darius Buia, care a evoluat în 19 partide și a înscris de șase ori.
Program împotriva echipelor din Top 5:
Academica Clinceni (acasă)
Chindia Târgoviște (acasă)
Universitatea Cluj (deplasare)
Academica Clinceni - locul 2
Deși a început cu o înfrângere stagiunea 2018-2019, echipa pregătită de Ilie Poenaru a continuat cu o serie de șase victorii. Pe parcursul sezonului, Academica a alternat seriile de succese cu cele de înfrângeri, fiind și singura echipă din eșalonul secund care nu a înregistrat vreun rezultat de egalitate.
Formația ilfoveană are al treilea atac din liga secundă, cu 41 de goluri înscrise, și cea de-a doua defensivă, cu 15 goluri primite. Cel mai important jucător al echipei din Clinceni este Robert Ion, care a înscris de șase ori în 18 apariții.
Program împotriva echipelor din Top 5:
Sportul Snagov (deplasare)
Chindia Târgoviște (deplasare)
Universitatea Cluj (acasă)
Petrolul Ploiteși (deplasare)
Petrolul Ploiești - locul 3
După un început ezitant de sezon, “Lupii galbeni” au avut rezultate oscilante. Totuși, o serie bună de rezultate i-a propulsat în vârful clasamentului, iar finalul anului i-a găsit pe ploieșteni pe locul trei.
Nou-promovata are al doilea cel mai bun atac, cu 43 de reușite, în timp ce defensiva ploieșteană este a patra din campionat, cu 19 goluri primite. Cei mai importanți jucători sunt experimentații Laurențiu Marinescu și Sergiu Arnăutu, ambii cu opt goluri, în 15, respectiv 17 jocuri.
Program împotriva echipelor din Top 5:
Chindia Târgoviște (deplasare)
Universitatea Cluj (acasă)
Academica Clinceni (acasă)
Universitatea Cluj - locul 4
Începutul de sezon nu a fost cel la care se așteptau fanii “Șepcilor roșii”. Deși echipa are un parcurs fără greșeală pe propriul teren, rezultatele din deplasare au tras în jos echipa. Totuși, clujenii nu au mai pierdut în campionat din septembrie și au 14 meciuri consecutive fără înfrângere.
“Studenții” se pot lăuda și cu cel mai bun atac, 47 de goluri înscrise, dar și cu cea de-a doua defensivă, care a încasat doar 15 goluri. O serie de evoluții bune ale portarului Dur-Bozoancă, dar și experiența unor fotbaliști precum Abrudan, Sepsi, Giurgiu sau Goga au dus echipa în lupta pentru promovare. Cel mai productiv om din prima parte a sezonului a fost Cristian Gavra, care a înscris de 12 ori în 21 de apariții.
Program împotriva echipelor din Top 5:
Petrolul Ploiești (deplasare)
Academica Clinceni (deplasare)
Sportul Snagov (acasă)
Chindia Târgoviște - locul 5
După un sezon în care a ratat la limită accederea în Liga 1, formația din județul Dâmbovița se anunța una dintre cele mai periculoase formații din eșalonul secund. Echipa a început bine sezonul, dar s-a împiedicat de Petrolul și de CS Mioveni. O serie de 12 meciuri consecutive fără înfrângere i-a dus pe elevii lui Viorel Moldovan pe primul loc, pe care aveau să îl piardă în ultimul joc al anului.
Program împotriva echipelor din Top 5:
Petrolul Ploiești (acasă)
Academica Clinceni (acasă)
Sportul Snagov (deplasare)
-------------------------
Clasamentul candidatelor la promovare în meciurile directe:
1. Universitatea Cluj 10 puncte 5 meciuri
2. Chindia Târgoviște 9 puncte 5 meciuri
3. Sportul Snagov 8 puncte 5 meciuri
4. Petrolul Ploiești 7 puncte 5 meciuri
5. Academica Clinceni 3 puncte 4 meciuri
-------------------------
Clasament Liga 2, după 21 de etape:
1. Sportul Snagov 46 puncte
2. Academica Clinceni 45 puncte
3. Petrolul Ploiești 45 puncte
4. Universitatea Cluj 44 puncte
5. Chindia Târgoviște 44 puncte