Analiza lui Drammeh. Ce crede mijlocașul Universității Cluj despre nivelul Superligii

Analiza lui Drammeh. Ce crede mijlocașul Universității Cluj despre nivelul Superligii
| Foto: FC Universitatea Cluj

Mijlocașul în vârstă de 26 de ani a ajuns în România înainte de startul actualului sezon.

Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Crescut în fotbalul francez de Stade de Reims și trecut pe la Sochaux, dar și prin Danemarca, Mouhamadou Drammeh a fost transferat în vară de Universitatea Cluj. Mijlocașul care reprezintă naționala Gambiei și-a făcut rapid o idee despre campionat și a oferit impresiile sale.

"M-am acomodat destul de bine în oraș, în echipă. Nu a fost o perioadă prea bună pentru că nu am reușit să ajut echipa, dar sunt convins că voi fi mai bine în lunile următoare.

Din ce am văzut, campionatul e foarte deschis, nu există mare diferență între echipe. Meciurile sunt în general strânse, doar calitatea în treimea adversă face diferența", a spus mijlocașul.

De la sosirea sa la Universitatea Cluj, Mouhamadou Drammeh a strâns 7 apariții în tricoul alb-negru în Superligă și preliminariile UEFA Conference League.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .