Andone, îi transmite lui Pancu să se gândească bine dacă semnează cu CFR Cluj: ”Acolo e o problemă de atitudine, de încredere în club”

Andone, îi transmite lui Pancu să se gândească bine dacă semnează cu CFR Cluj: ”Acolo e o problemă de atitudine, de încredere în club”
| Foto: sursa - https://stirileprotv.ro / Ioan Andone, în 2012, când era antrenor la CFR Cluj

Fostul antrenor al CFR-ului în două mandate, Ioan Andone îl sfătuiește pe Daniel Pancu ce îl așteaptă în caz că va accepta să antreneze echipa CFR Cluj. 

Ioan Andone a antrenat CFR Cluj în sezonul 2007–08, ajutând echipa să câștige titlul și cupa, acestea fiind primele trofee pe care clubul le-a câștigat în istoria sa, însă a fost demis la începutul sezonului următor pentru rezultate slabe. La 9 aprilie 2012 a revenit pentru o a doua perioadă la CFR Cluj, înlocuindu-l pe Jorge Costa înainte de runda a 26-a a sezonul 2011–12, reușind să câștige titlul la finalul acestuia și în sezonul următor CFR a eliminat Slovan Liberec și Basel în campania 2012–13 Champions League, ajungând astfel în faza grupelor a competiției unde după ce a făcut 4 puncte în trei jocuri, Andone a fost demis din nou.

În contextul discuțiilor lui Daniel Pancu cu patronul Nelu Varga pentru a ajunge în Gruia, Ioan Andone l-a avertizat pe Daniel Pancu cu privire la dificultatea postului de antrenor la CFR Cluj și despre faptul că echipa este într-o criză din care trebuie să scape cât mai repede. Andone a sugerat și faptul că la CFR Cluj nu este vorba doar despre o problemă de antrenor, ci despre o problemă legată de atitudine.

„E interesantă vestea. Daniel să se gândească bine. Dacă pierzi două-trei meciuri, e greu să scoți echipa din criza care e. CFR-ul e într-o criză. Nu știu dacă numai antrenorul era vinovat. Mandorlini era un antrenor ca lumea. Dan Petrescu, antrenorul cu care a început campionatul, este unul dintre cei mai importanți antrenori din România și lumea știe că făcea o pregătire fizică excepțională. În vară a făcut o pregătire bună echipa.

E o problemă de atitudine, de încredere în club. Se întâmplă multe lucruri care nu sunt în regulă acolo. Salarii multe. S-au săturat de prea mulți bani pe care i-au câștigat, nu poți să știi ce-i acolo. Daniel trebuie să se gândească că nu-i va fi ușor. (...) Primesc goluri de curtea școlii, nu se poate un club care s-a luptat doar la titlu să ajungă în halul ăsta, să fie ciuca bătăilor! Se schimbă antrenorul și ce? Și ce? Să aibă grijă Daniel Pancu. (...) El ajunge și evaluează. Dacă ajunge, încă nu l-au pus. Îi urez baftă. Degeaba îi dăm sfaturi noi.

Cu străinii cu CV-uri bune trebuie să stai de vorbă, să vezi care e situația lor. După aceea discuți cu românii veterani, Camora, Deac. Sunt legende, au participat la toate trofeele, ei știu situația. Să nu credeți că Deac și Camora nu știu ce e acolo. Pancu trebuie să ia informații de la toți. Pe el îl ajută rezultatele, dacă le va obține repede.

Banii sunt importanți. Foarte important ca jucătorul să fie liniștit și să fie axat doar pe fotbal. Mureșan știe clubul bine. Neluțu Varga îl voia pe Mureșan de mult timp, din ce știu eu, nu e ofertă de acum. Nu știu din ce cauză a plecat Cristi Balaj, dar eu știu că l-a ofertat de mai multe ori pe Iuliu Mureșan”, a transmis Ioan Andone la emisiune Liga Digisport, citat de gsp.ro

Rămasă fără antrenor principal după debarcarea lui Andrea Mandorlini, CFR Cluj a pierdut în campionat ultimul meci în fața celor de la Farul Constanța din campionat și sunt pe loc de baraj, cu doar 13 puncte în 14 partide jucate, iar echipa nu mai joacă un fotbal de calitate la care publicul să se înghesuie pe stadion. Totuși, marți seara CFR Cluj a dat semne de revenire după victoria cu CSM Slatina din Cupă, avându-l pe banca tehnică pe Laurențiu Rus.  

Comenteaza