Andrea Mandorlini s-a întors la Cluj-Napoca și anunță: "Nu s-a semnat nimic, încă suntem în discuții"

Andrea Mandorlini s-a întors la Cluj-Napoca și anunță: "Nu s-a semnat nimic, încă suntem în discuții"
| Foto: ZIUA de Cluj

Antrenorul italian a revenit în România, după ce în septembrie 2010 pleca de la CFR Cluj, club cu care negociază și acum.

La 13 ani de la precedentul mandat pe banca tehnică a "feroviarilor", Andrea Mandorlini s-a întors la Cluj și se pregătește să finalizeze negocierile cu formația din Gruia. Antrenorul a venit însoțit de fiul său, Matteo, și a anunțat că vor mai urma discuții între el și conducerea CFR-ului.

"Am avut doar discuții cu clubul, care încă nu s-au încheiat. Am mai fost aici acum mulți ani și mă bucur de această revenire. Sunt bucuros să fiu aici, însă vom vedea dacă se vor finaliza negocierile.

Nu pot face comparații cu echipa de atunci și cea de acum. Vom vedea, cel mai mult contează prezentul și viitorul. Am vorbit cu Răzvan Zamfir și cu noul președinte. Mi-a trimis Deac un mesaj și am discutat cu Mara, pe care i-am antrenat la CFR. Cipri încă joacă, iar Mara am aflat că e oficial al clubului.

Nu am venit încă cu staff-ul, sunt alături de fiul meu. Nu s-a semnat nimic, încă suntem în discuții. Suntem amândoi aici pentru a vorbi cu cei din club, vedem care sunt condițiile. Rămâne să mai negociem", a declarat italianul la sosirea în România.

Precendetul mandat al lui Andrea Mandorlini la CFR Cluj a fost între noiembrie 2009 și septembrie 2010, iar antrenorul ajuns acum la 62 de ani a cucerit alături de "feroviari" titlul, Cupa și Supercupa României.

Comenteaza