Anghel Iordănescu îşi încheie contractul cu Federaţia Română de Fotbal după turneul final al Campionatului European din Franţa: A fost o performanţă pentru noi că am ajuns la Euro

Anghel Iordănescu îşi încheie contractul cu Federaţia Română de Fotbal după turneul final al Campionatului European din Franţa: A fost o performanţă pentru noi că am ajuns la Euro
Anghel Iordănescu, selecţionerul României, a declarat după eşecul cu Albania, că naţionala s-a autodepăşit prin calificarea la Campionatul European din Franţa, competiţie pe care România o părăseşte după faza grupelor, dar tehnicianul nu îşi reprosează nimic pentru înfrângerea istorică cu Albania.

Imediat după meci, selecţionerul Anghel Iordănescu a avut un discurs greu de înţeles, în care a vorbit despre imensele progrese făcute de Albania în fotbalul mondial şi de faptul că România s-a autodepăşit prin calificarea în grupele Euro 2016. "Nu ne reproşăm nimic", spune Iordănescu, înainte să precizeze că singurul lucru care l-a nemulţumit a fost rezultatul.

"Chiar nu ne reproşăm nimic! Regretăm rezultatul, normal... O înfrângere este o înfrângere, venită în faţa Albaniei, care are 21 de jucători care activează în străinătate. Au fost foarte multe momente în care echipa noastră a contrloat jocul. Ne reproşăm că am primit din nou un gol parabil, venit într-un moment în care jocul nu era în favoarea noastră. Am făcut o greşeală în flancul stâng, iar golul a căzut în minutul 44...

În repriza a doua am încercat să revenim în joc şi am împins mult jocul în jumătatea adversă. Dacă e să ne reproşăm ceva, e că nu am marcat. Nu pot să fiu supărat pe jucătorii noştri. Trebuie să luăm lucrurile aşa cum sunt!

Nu ne cade bine în niciun caz o înfrângere în faţa Albaniei, dar nu proviţi echipa asta ca pe vremea lui Gicu Dobrin sau a lui Florea Dumitrache.

Sunt jucători care evoluează în competiţii puternice şi, realist, pentru noi a fost o performanţă că am ajuns aici.

Am mai explicat situaţia lui Lucică Sânmărtean: este la o vârstă, are 36 de ani, la care e mai greu să înceapă meciurile titular. Nu mai este la prima tinereţe. Ne-a lipsit contretizarea, finalizarea.

Dacă aveam feeling la finalizare, poate puteam să marcăm", a declarat Anghel Iordănescu la Dolce Sport, imediat după meci.

Etichete
Comenteaza