Apel pentru comunitatea locală: „U” a făcut publice contractele de sponsorizare pentru Centrul de Copii şi Juniori

Apel pentru comunitatea locală: „U” a făcut publice contractele de sponsorizare pentru Centrul de Copii şi Juniori
Centrul de Copii şi Juniori al Universităţii a atras sponsorizări de 118.000 de lei în ultimele luni, conform datelor publicate pe site-ul oficial al clujenilor. În respectivul document se arată că mai bine de jumătate din banii atraşi provin de la firme din Bucureşti, trei dintre ele fiind controlate de Florian Walter, acţionarul majoritar al clubului. Dintre brandurile clujene, pe listă apar societăţile Rosal şi Napolact.

În schimb, tot pe site apar şi cheltuielile cu juniorii, estimate la 135000 de lei, dintre care 88602 lei sunt sumele ce revin diferitor furnizori. În comunicat, conducerea Universităţii face un apel la comunitatea locală pentru a sprijini centrul de juniori al clubului, medaliat cu aur şi bronz în ultimele două ediţii ale campionatelor naţionale, la primele două categorii de vârstă. „Membrul fondator al fundaţiei Primăvara Clujeană este clubul Universitatea Cluj, iar scopul principal al acesteia îl reprezintă „depistarea şi promovarea tinerelor talente care vor să activeze în fotbal". Se doreşte sprijinirea dezvoltării unui puternic centru de copii şi juniori, crescuţi în spiritul universitar clujean, capabili de a duce tradiţia mai departe", se mai arată în comunicat.

Etichete
Comenteaza