Apostu spune că Primăria a fost mereu aproape de "U" în clipele grele

Apostu spune că Primăria a fost mereu aproape de
Primăria a elaborat o a doua reacţie la atacul lansat de finanţatorul clubului Universitatea, Florian Walter, împotriva lui Sorin Apostu.
Primăria Cluj-Napoca a reacţionat marţi a doua oară la acuzaţiile de luni ale finanţatorului Florian Walter. Vezi aici ce a declarat Walter.

Primarul Sorin Apostu subliniază că Primăria şi Consiliul Local au fost mereu alături de club. "Primăria nu a încercat nici o clipă să pună în sarcina actualului acţionar majoritar - găsit cu atâta trudă şi dificultate şi acceptat cu reticenţă la început de către iubitorii echipei Universitatea – orice fel de costuri suplimentare, altele decât cele deja importante necesare promovării şi menţinerii echipei în prima ligă", se spune în comunicat.

„Eu sunt foarte mulţumit de faptul că relaţia iubitorilor echipei cu acţionarul majoritar propus de către noi, în urmă cu un an, este un specială de respect şi susţinere, în interesul exclusiv al promovării performanţelor echipei de fotbal. Primăria şi Consiliul local Cluj-Napoca, împreună cu „câinii de pază” ai galeriei de la „U” au fost alături de această echipă în clipele grele în care aşa-zişii iubitori ai clubului l-au devalizat şi l-au aruncat în pragul retrogradării în liga a III-a”, a declarat primarul Sorin Apostu.

De asemenea, primarul îndeamnă la un limbaj civilizat.

„Totodată doresc să subliniez că, atât timp cât nu vom aduce în dialogul instituţional limbajul de pe stadion, echipa va reuşi să îşi apropie şi să îi aibă alături în galerie pe toţi acei clujeni care iubesc fotbalul şi Universitatea, dar care doresc ca bucuria lor să fie exprimată în modalităţi familiare, locale şi nu în discursuri specifice stadioanelor din Bucureşti”, a mai spus primarul.

Găsiţi alături comunicatul.

AICI prima reacţie a Primăriei.

Comenteaza