Artean, încântat de transferul la CFR Cluj. Ce a spus mijlocașul la plecarea în cantonament

Artean, încântat de transferul la CFR Cluj. Ce a spus mijlocașul la plecarea în cantonament
| Foto: facebook.com/cfr1907

Jucătorii formației din Gruia au plecat în cursul zilei de vineri spre Austria, acolo unde vor efectua stagiul de pregătire din această vară.

Ajuns la CFR Cluj după o scurtă experiență în Cipru, Andrei Artean se bucură că poate face parte din lotul unei echipe care își propune să câștige titlul. Campion în 2023, mijlocașul e mândru de faptul că poate lucra cu Dan Petrescu, după ce a fost antrenat și de Gică Hagi.

"Pe majoritatea colegilor îi cunoșteam deja, am jucat în prima ligă contra lor. A fost ușor să mă acomodez și sper să avem rezultate bune. Orice antrenor pune accent pe pregătirea fizică în această perioadă.

Chiar dacă e o perioadă grea, e benefică pentru noi. Sunt sigur că sunt jucători în România care își doresc să lucreze cu Hagi și Petrescu, eu am norocul să lucrez cu amândoi, cred că sunt privilegiat.

Orice jucător își dorește să fie la o echipă care își propune campionatul în fiecare an, asta mă motivează", a declarat Artean la plecarea spre Austria.

Noul "feroviar", bucuros pentru colegii de la echipa națională

Chiar dacă nu a apucat încă să joace alături de Vasile Mogoș și Daniel Bîrligea, reprezentanții CFR-ului la echipa națională, Andrei Artean se bucură pentru noii săi colegi și pentru rezultatele României.

"Orice român se uită la meciurile echipei naționale. Cred că fiecare român are acum un sentiment pozitiv. Este important că îi avem pe Mogoș și Bîrligea acolo, sunt fericit pentru ei. Am văzut ce s-a creat acum în România cu victoria echipei naționale", a spus mijlocașul.

Comenteaza