Așteptarea a luat sfărșit. După aproape 3 luni, CFR Cluj a câștigat din nou în Superligă

Așteptarea a luat sfărșit. După aproape 3 luni, CFR Cluj a câștigat din nou în Superligă
| Foto: facebook.com/cfr1907

Formația pregătită de Andrea Mandorlini s-a impus pe teren propriu în fața celor de la Hermannstadt, scor 2-1.

Rezultatele modeste din ultima perioadă, dar și vremea au descurajat oamenii să vină la stadion, deși ora era una excelentă. Într-o atmosferă cenușie, "feroviarii" au început în forță meciul, iar Emerllahu l-a pus la încercare pe Căbuz după doar câteva secunde (1). Chiar dacă gazdele au avut un start mai bun de meci, oaspeții aveau să fie cei care modifică primii tabela.

După ce Abeid a scos în ultima clipă o minge venită din corner ce se putea transforma în gol, sibienii au avut o nouă lovitură de colț, Albu a vrut să recentreze pe spate, balonul a căpătat o traiectorie ciudată și s-a oprit în plasa porții unui Hindrich fără reacție (10). Surprinși de cele întâmplate, clujenii s-au aruncat în ofensivă, dar au întâmpinat ceva probleme în fața unei apărări bine organizate.

Insistențele elevilor lui Mandorlini aveau să dea roade, iar Louis Muntanu, ajutat de o deviere, a înscris primul său gol în actuala ediție de campionat (24). Imediat, Păun putea să își aducă echipa în avantaj, dar Căbuz s-a opus (30).

CFR Cluj a continuat să fie echipa mai activă și a arătat mai multă dorință de a marca, însă scorul pauzei în Gruia a fost 1-1, chiar dacă pe final de repriză Louis Munteanu a trimis în bară din apropiere (45).

Diametral opus față de prima parte, oaspeții au început mai bine actul secund, însă gazdele au modificat tabela. La 9 minute de la reluare, Emerllahu a fost lansat în adâncime, l-a învins pe Căbuz și și-a adus echipa în avantaj (54). După momente de acalmie în joc, "feroviarii" au făcut pasul înapoi, în timp ce sibienii au încercat timid să forțeze egalarea.

Având în vedere că trecerea timpului îi avantaja pe clujeni, schimbările lui Mandorlini au fost clar defensive. Abia la intrarea în ultimele 10 minute, Hermannstadt s-a apropiat periculos de poarta lui Hindrich, când Antwi a pătruns excelent în careu, i-a pasat lui Stancu, dar execuția sa a trecut mult peste transversală (80).

CFR Cluj a gestionat bine finalul de meci, s-a impus cu 2-1 și a obținut abia a doua victorie a sezonului în Superligă.

Comenteaza