News alert Atacantul Naţionalei U18 este cel de-al 8-lea transfer al verii pentru FC Universitatea Cluj

Atacantul Naţionalei U18 este cel de-al 8-lea transfer al verii pentru FC Universitatea Cluj
Antrenament FC Universitatea Cluj

Internaționalul Florin Burghele, legitimat ultima dată la Centrul Național de Pregătire Timișoara, a devenit a opta mutare a verii efectuată de clubul universitar.

La cei 18 ani pe care îi va împlini la începutul lunii august, noul atacant al Universității Cluj este unul dintre numele interesante pe care le propune echipa națională, la categoria sa de vârstă. Ultimul episod în care s-a remarcat a fost “dubla” amicală cu reprezentativa similară a statului Muntenegru, din primăvară, când “tricolorii” au bifat o înfrângere (1-3) și o victorie (2-1), iar Burghele a înscris câte un gol în fiecare partidă. 

Cosmin Dur-Bozoancă, Carol Taub, Jevrem Kosnic, Tiberiu Căpușă, Doru Dumitrescu, Kofi Twumasi și Marius Coman sunt ceilalți fotbaliști care s-au înțeles cu “U” în această pauză competițională.
 
"Îi urăm bun venit și cât mai multe goluri în tricoul alb-negru!", se arată într-un mesaj transmis de "Șepcile roşii" pe site-ul oficial al clubului.

Comenteaza