Au primit dreptate în Elveţia: „U” se aliniază la startul Ligii I

Au primit dreptate în Elveţia: „U” se aliniază la startul Ligii I
Tribunalul de Arbitraj Sportiv a decis în favoarea clujenilor în procesul cu Federaţia Română de Fotbal. Instanţa elveţiană a somat FRF să înscrie „Şepcile roşii” în prima ligă.

Universitatea a răsturnat, azi, întregul sistem de licenţiere al fotbalului românesc. Clubul „studenţilor" a fost înştiinţat de către Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne că a primit câştig de cauză în procesul pe care l-a intentat Administraţiei de Licenţiere şi Federaţiei Române de Fotbal (FRF). Astfel, TAS a somat FRF să înscrie Universitatea în Liga I, iar primul efect ar trebui să fie demiterea lui Viorel Duru, directorul Administraţiei de Licenţiere, aşa cum, de altfel, a anunţat Mircea Sandu.

„U" Cluj a scris, azi, istorie. Clubul „Şepcilor roşii" este primul din România, de când s-a aprobat sistemul de licenţiere, care întoarce o decizie a administraţiei conduse de temutul Viorel Duru. TAS a anunţat, prin comunicatul remis vineri, că toate motivele prin care Duru şi Administraţia de Licenţiere au hotărât respingerea licenţei Universităţii sunt nule. „Comisia de Arbitraj a TAS consideră că acest club, aflat în insolvenţă de la data de 6 februarie 2013, nu are datorii restante la data de 31 martie care să fie relevante în ceea ce priveşte procesul de licenţiere, şi nu a încărcat legile financiare. În consecinţă, FRF va emite licenţa de participare în sezonul 2013-2014 pentru clubul Universitatea Cluj", se arată în comunicatul TAS.

Verdictul ar urma să fie fatal pentru Duru. Preşedintele FRF a declarat public faptul că, în cazul în care „U" ia licenţa, Duru va fi demis. „Sunt de acord că domnul Duru este un tip dur şi chiar că uneori îşi depăşeşte atribuţiile. Trebuie să îi atrag atenţia şi voi avea o discuţie cu dânsul, iar, dacă Universitatea Cluj va avea câştig de cauză la TAS, acest lucru va reprezenta şi încetarea raporturilor de muncă dintre FRF şi domnul Duru", a spus Sandu, în faţa Adunării Generale a FRF.
Oficialii Universităţii au declarat la unison că decizia elveţienilor a făcut dreptate în fotbalul românesc.

„Era clar că legea României trebuie să primeze în faţa manualului de licenţiere. E o decizie prin care se face dreptate. Era logic pentru că tot ceea ce s-a întâmplat la cele două comisii de licenţiere din ţară a fost o bătaie de joc. Nu se poate ca în România cei care lucrează la sistemul naţional de licenţiere să nu aplice şi să nu ţină cont de legea insolvenţei. Asta este o mare fisură în manualul de licenţiere. Am pierdut foarte mult din cauza instanţelor departamentului de licenţiere. Am pierdut imagine, bani, jucători din cauza domnului Duru... Acum nu mai contează, important este că vom juca în Liga I. Mă bucur enorm pentru aceşti suporteri absolut fantastici ai Universităţii Cluj; ei merită totul", a spus Ioan Mărginean, preşedintele Consiliului de Administraţie al clubului clujean.

Acesta a adăugat că în perioada următoare la echipă vor mai sosi jucători. „Vom mai aduce fotbalişti, antrenorul decide câţi şi pe ce posturi. E important că noi am putut să asigurăm toate condiţiile. Pe de altă parte, e păcat că nici acum, în ceasul al 13-lea, primăria şi autorităţile din Cluj nu vor să se aşeze la masă, să discutăm. Se poate face asta la Năvodari, la Timişoara, la Braşov, doar la Cluj, nu", a mai spus oficialul „U" Cluj. Comitetul Executiv al FRF va lua azi act de somaţia TAS de reînscriere a Universităţii în Liga I. Ultima echipă care va participa în ediţia viitoare a primului eşalon va fi aleasă dintre Rapid, Concordia Chiajna şi CSMS Iaşi, giuleştenii având cele mai mari şanse, în condiţiile în care, practic, manualul de licenţiere gândit şi implementat de Duru a fost desfinţat de decizia TAS.

Ţiril: „Am sperat până în ultima clipă"

Horia Ţiril, fostul administrator judiciar al FC „U", a declarat, pentru ZIUA de CLUJ, că era de aşteptat ca TAS să desfiinţeze decizia Administraţiei de Licenţiere. „Este o veste extraordinară. Mă bucur că s-a făcut dreptate. Era clar că legea trebuie să primeze, iar TAS s-a bazat strict pe Legea nr. 85 când a dat această decizie. E foarte important că am insistat pe 29 martie ca noi să plătim acele datorii necesare licenţierii, deşi ştiam că legea nu ne va permite. Practic, noi am arătat disponibilitate, dar am scos în evidenţă şi importanţa Legii insolvenţei. Mă bucur mult pentru această victorie şi acum mă aştept ca Federaţia să ia măsuri împotriva lui Viorel Duru", a spus Ţiril.

 

Etichete
Comenteaza