Au rezistat doar trei: „U" a schimbat aproape o echipă întreagă de la începutul sezonului

Au rezistat doar trei: „U
Universitatea Cluj a reuşit performanţa de a schimba aproape toţi titularii faţă de prima etapă a Ligii I, doar trei jucători dintre cei care au început meciul inaugural, cu Petrolul, regăsindu-se în echipa de start la ultimul meci.

Universitatea Cluj e ultima în Liga I, iar echipa s-a transformat într-un veritabil malaxor de fotbalişti, în încercarea antrenorilor de a salva corabia în derivă a „Şepcilor roşii". Practic, de la meciul cu Petrolul Ploieşti, din prima etapă, şi până la partida cu FC Vaslui, din runda cu numărul 12, doar trei jucători şi-au păstrat locul de titulari. Vasilică Cristocea, Adrian Borza şi Ionuţ Târnăcop sunt singurii care au rezistat sarabandei de schimbări de la Universitatea, iar în iarnă fanii Universităţii ar putea asista la o nouă „revoluţie" în lot.

Universitatea a rulat şi în această stagiune peste 30 de jucători, incluzând aici şi meciul din Cupa României, cu Ripensia Timişoara, iar doar trei dintre ei au rezistat în primul 11 de-a lungul celor 12 etape. Totul a început în această vară, atunci când majoritatea jucătorilor care, alături de Ionel Ganea, au reuşit salvarea de la retrogradare au părăsit clubul sau au fost anunţaţi că nu mai sunt doriţi. La echipă au fost aduşi puţini jucători noi, iar doi dintre ei n-au apucat nici măcar tricourile cu mânecă lungă. Stuart Van Doten şi Roy Odiaka au fost daţi afară de la echipă după doar cinci etape, ca urmare a meciului cu Concordia Chiajna, 0-3, atunci când au mai fost puşi pe liber alţi trei jucători. Interesant e că doi dintre ei - Raul Ciupe şi Emil Ninu - au revenit între-timp la echipă.

Faţă de echipa cu care „U" a început acest sezon, 0-1 pe Cluj Arena cu Petrolul Ploieşti, în primul 11 de la Vaslui s-au mai regăsit doar trei jucători. Numărul lor putea creşte, dacă Dan Bucşa, un titular de drept, nu era accidentat. În rest, „11"-le de bază a suferit modificări considerabile, fiind aduşi nu mai puţin de şase titulari pe parcursul celor 12 etape. Schimbările nu se vor opri aici, însă. La iarnă, în tabăra „studenţilor" se va opera o nouă revoluţie, mai ales după ce finanţatorul Florian Walter a anunţat public că se va implica activ în viaţa echipei. Antrenorul numit de Walter, Mihai Teja, a confirmat şi el că lotul este disproporţionat şi are nevoie de jucători. „E dificil să aduci acum jucători, având în vedere că singurii care pot fi legitimaţi sunt cei liberi de contract. Ori, un fotbalist care nu s-a antrenat din vară are nevoie de o perioadă lungă de timp pentru a se integra într-un ritm normal. Bine, dacă va exista o oportunitate extraordinară normal că vom mai aduce, dar e greu de crezut că vom găsi ceva „Messi" care nu şi-a găsit echipă. Lotul este, într-adevăr, destul de disproporţionat: sunt posturi pe care avem patru-cinci variante şi altele în care stăm într-un singur jucător. Ne vom descurca cu ce avem, dar în iarnă ne vom întări", a spus Teja, pentru ZIUA de CLUJ.

Cum s-a schimbat echipa în 12 etape:

  • „U" cu Petrolul: Dolha - Ciupe, Raţiu, Ninu, Turcu - Bucşa, Popa - Târnăcop, Cristocea, Borza - Dedu

 

  • „U" la Vaslui: Veselovsky - Takacs, Szilagyi, Abrudan, Mendy - Târnăcop, Balde - Rilke, Cristocea, Borza - Lemnaru

Ce s-a întâmplat cu titularii din prima rundă

 

  • Dolha: s-a accidentat şi a fost scos din echipă de venirea lui Veselovsky.
  • Ciupe: dat afară după meciul cu Chiajna, a revenit după plecarea lui Ganea.
  • Raţiu: accidentat grav chiar în partida cu Petrolul. Va reveni în retur.
  • Ninu: dat afară după partida cu Chiajna, a fost rechemat la echipă.
  • Turcu: pus pe liber după eşecul cu Chiajna.
  • Bucşa: a rămas om de bază, suspendat în ultimele două etape.
  • Popa: pus pe liber după stagiul de la Poiana Braşov
  • Dedu: accidentat, a fost anunţat deja că la iarnă va fi pus pe liber
  • Cristocea, Borza şi Târnăcop sunt singurii care au rezistat schimbărilor din acest campionat.

 

 

Etichete
Comenteaza