Aventura europeană a CFR-ului s-a încheiat. "Feroviarii" au fost învinși de Adana Demirspor

Aventura europeană a CFR-ului s-a încheiat. "Feroviarii" au fost învinși de Adana Demirspor
| Foto: Adana Demirspor

Formația pregătită de Andrea Mandorlini a fost condusă, a revenit, dar turcii au obținut în cele din urmă calificarea în turul următor. 

Planul "feroviarilor" a fost unul clar încă din start. Clujenii au cedat inițiativa gazdelor și s-au bazat pe acțiuni rapide de contraatac. Turcii au dominat la capitolul posesie, însă CFR a avut ocaziile.

Bîrligea a fost cel mai activ om al oaspeților și mai întâi a lovit bara pentru ca mai apoi să trimită alături. Susținuți puternic din tribune la primul lor meci european din istorie pe teren propriu, turcii au forțat și aveau sa dea lovitura în cele din urmă.

Chiar înainte de pauză, defensiva lui Mandorlini a cedat, iar Akintola a punctat în urma unui corner. Așadar, Adana conducea la pauză, scor 1-0, iar misiunea "feroviarilor" devenea extrem de complicată.

După revenirea de la vestiare, elevii lui Andrea Mandorlini au încercat sa forțeze egalarea, dar fără succes. Totuși, un fault al lui Gravillon asupra lui Bîrligea l-a determinat pe central să dicteze penalty, iar fundașul gazelor a fost eliminat. 

După tensiuni între cele două tabere, Mogoș și-a asumat răspunderea și a restabilit egalitatea de la punctul cu var.

Antrenorul formației din Gruia a forțat în ultimul sfert de oră, iar pe teren și-a făcut apariția și debutantul Konoplyanka, cel care a fost activ la debutul său în tricoul vișiniu. 

Când jocul părea că se îndreaptă spre prelungiri, Ndiaye a profitat de o deviere în urma unei lovituri libere și l-a învins pe Sava în minutele suplimentare ale partidei. Așadar, CFR Cluj e eliminată de Adana Demirspor în turul al doilea preliminar al UEFA Conference League. 

Comenteaza