Badea îi răspunde lui Boştină: "E un intrigant, mi-a stricat relaţia cu Walter" VIDEO

Badea îi răspunde lui Boştină:
Boştină este un intrigant şi mi-a stricat relaţia cu Florian Walter, a declarat Ionuţ Badea, antrenorul demisionar al lui "U". Reacţia dură a lui Badea vine după ce, ieri, Gabi Boştină declarase că antrenorul a ţinut morţiş să îl dea afară de la echipă.

Badea a lansat acuzaţii extrem de dure la adresa fostului său elev.

"Am văzut că spune că pe el îl recomandă caracterul. Nu numai că a stricat relaţia mea cu domnul Walter, dar a stricat cam toate vestiarele pe unde a fost, la Steaua, la Galaţi. N-o spun eu, o spun oamenii cu care a lucrat. Asta demonstrează că e un intrigant. (...) Spunea că nu vine la micul dejun, poate era după una din serile terminate pe la 4 dimineaţa. Aşa vorbeşte lumea că obişnuieşte să facă. Motivul pentru care relaţiile mele cu domnul Walter s-au răcit e şi acesta, şi chiar nu pot înţelege de ce acest jucător e susţinut", a spus Badea pentru gsp.ro.

Boştină dezvăluise ieri că Ionuţ Badea s-a folosit de anumite tertipuri pentru a scăpa de el.

"El probabil se aştepta sau dorea să scape de mine de multă vreme. Nu ştiu cum ce l-am deranjat. Am urmărit doar interesul echipei", a spus Boştină.  "Nu a fost nici un conflict, el s-a folosit de un pretext foarte mic. Am convenit de comun acord cu doctorul echipei să fac antrenamente la o altă oră decât cea pe care o stabilise stafful. Pentru asta am fost trimis la echipa a doua. Atât", a adăugat el.

Gabi Boştină a început sezonul de primăvara la echipa a doua, unde a fost trimis de Ionuţ Badea imediat după revenirea din cantonamentul din Antalya.

Reporter: Septimiu Fantea

Comenteaza