Baeten și Bauza, șanse mici de a mai ajunge în Gruia. Ce se întâmplă cu cei doi jucători

Baeten și Bauza, șanse mici de a mai ajunge în Gruia. Ce se întâmplă cu cei doi jucători
| Foto: facebook.com/fcucraiovaofficial

Deși erau prezentați ca loviturile perioadei de mercato pentru CFR Cluj, cei doi nu se vor alătura "feroviarilor".

În urmă cu aproximativ două săptămâni, Nelu Varga anunța că s-a înțeles cu FC U Craiova 1948, iar cele două vedete ale echipei retrogradate, Juan Bauza și William Baeten, se vor alătura CFR-ului.

Totuși, mutarea nu s-a mai concretizat, iar directorul sportiv al formației din Liga a 2-a, Florin Costea, anunță că cei doi vor rămâne momentan în Oltenia.

"Sunt jucători importanți pentru noi. Cred că toate echipele din Liga 1 îi vor. Au demonstrat că sunt valoroși, dar singurul care poate decide este domnul Mititelu. Momentan, se antrenează cu noi, de două săptămâni.

Sunt șanse mari să rămână la noi. Sunt jucători pe care Universitatea Craiova i-a format și, dacă vor rămâne, atunci vor ajuta echipa să ajungă din nou în prima ligă", a spus Costea pentru sportpesurse.ro.

În sezonul trecut, Juan Bauza a evoluat în 27 de partide, a marcat de 8 ori și a oferit 6 pase decisive. În schimb, William Baeten a înscris de 6 ori și a oferit 3 pase de gol în 35 de partide.

Comenteaza