Balaj, despre speculaţiile unui eventual faliment şi restanţele salariale de la CFR Cluj
- Scris de Ziua de Cluj
- 25 Mar 2024, 08:16
- Sport
- Ascultă știrea
Contractul lui Cristi Balaj, preşedintele CFR Cluj, cu formația din Gruia expiră la finalul acestei stagiuni. Fostul arbitru FIFA a recunoscut că feroviarii fac un pas în spate, dar a explicat care ar fi motivul.
Cristi Balaj a devenit președintele celor de la CFR Cluj încă din noiembrie 2021, atunci când i-a luat locul lui Marian Copilu. Într-o intervenție telefonică la Digi Sport Special, Cristi Balaj a afirmat că nu există restanțe salariale. Acesta dorit să lămurească situaţia cu solicitarea unui eventual faliment.
”Legat de situația financiară, domnul Varga și-a onorat promisiunile, deci suntem în grafic. Nu le pot numi restanțe atâta timp când am cerut să primesc altfel banii, am vrut să investesc în ceva. Repet, ne-am înțeles de fiecare dată și nu știu de unde au apărut acele speculații.
S-a discutat despre o solicitare a unui eventual faliment. Era vorba doar de o solicitarea a unei firme de echipament sportiv din Brașov care a intrat în faliment, iar noi doar am făcut solicitarea de a sta la masa credală.
Îmi expiră contractul la vară, tot din discuția pe care am avut-o cu domnul Varga mi-a spus că vrea să rămân pe viață la CFR Cluj și mi-a spus-o de curând. Deci este doar o formalitate. Mă simt foarte bine aici, îmi place. E schimbată situația din ultimii ani, dar acum facem un pas în spate doar pentru a ne lua avânt”, a spus Cristi Balaj citat de DigiSport.
Amintim că omul de afaceri Nelu Varga, cel care bagă banii în echipa din Gruia, a tăiat masiv salariile jucătorilor, inclusiv despre președintele Cristi Balaj, directorul sportiv Marius Bilașco, precum și Bogdan Mara, Gazeta Sporturilor a scris că sunt neplătiți de luni bune. De mai bine de șase luni, după cum au dezvăluit sursele Gazetei.