Barcelona s-a impus în El Clasico. Messi a înscris golul decisiv în ultimul minut VIDEO

Barcelona s-a impus în El Clasico. Messi a înscris golul decisiv în ultimul minut VIDEO
Barcelona a învins-o cu 3-2 pe Real Madrid, duminică, pe Santiago Bernabeu, în etapa cu numărul 33 din Primera Division.

Real Madrid a avut un start perfect. Casemiro (28) a împins mingea în poartă după ce Ramos a trimis inițial în bară. Catalanii au egalat însă prin Messi (33), care a pătruns în careu după o pasă a lui Rakitic. În repriza a doua, Barcelona a intrat în avantaj după o execuție fantastică a lui Rakitic (73), care a șutat imparabil din marginea careului.

Eroul "Galacticilor" din tur, Sergio Ramos (77), care marcase în decembrie pentru 1-1 în minutul 90, a fost eliminat după un fault la Messi. În ciuda inferiorității numerice, trupa lui Zinedine Zidane a făcut 2-2, după o reușită senzațională a lui James Rodriguez (85).

Când meciul părea să se îndrepte către un rezultat de egalitate, Messi (92) a înscris golul victoriei după un contraatac senzațional al Barcelonei. Atacantul argentinian a ajuns astfel la 23 goluri în confruntările cu madrilenii.

În urma acestui eșec, Real Madrid ocupă locul 2 în Primera Division, cu 75 puncte. Barcelona este pe 1, cu același punctaj, dar cu avantajul meciurilor directe. A fost al 266-lea episod din El Clasico, palmaresul fiind de partea Barcelonei, cu 110 victorii. Real Madrid s-a impus de 97 ori, iar alte 59 de partide s-au terminat la egalitate.

Real Madrid - FC Barcelona 2-3 (1-1)

Au marcat: Casemiro (28), James Rodriguez (85)/ Messi (33, 92), Rakitic (73)

Cartonaș roșu: Sergio Ramos (77)

Cartonașe galbene: Casemiro, Kovacic/Umtiti, Messi

Real Madrid: Navas - Marcelo, Nacho, Sergio Ramos, Carvajal - Modric, Casemiro (Kovacic 70), Kroos - Cristiano Ronaldo, Benzema (Rodriguez 82), Bale (Asensio 39)

Antrenor: Zinedine Zidane

FC Barcelona: ter Stegen - Alba, Umtiti, Pique, Sergi Roberto - Iniesta, Busquets, Rakitic - Alcacer (Gomes 70), Suarez, Messi

Antrenor: Luis Enrique

Arbitri: Alejandro Hernandez (central), Teodoro Sobrino și Miguel Martinez (tușieri)

Stadion: Santiago Bernabeu, Madrid

Comenteaza