Foto Baschetbalist român, arestat în SUA pentru VIOL. Sportivul a jucat la echipele de juniori U BT Cluj-Napoca

Baschetbalist român, arestat în SUA pentru VIOL. Sportivul a jucat la echipele de juniori U BT Cluj-Napoca

Mihai Cârcoană, baschetbalistul român care evoluează pentru echipa masculină a Universității din South Dakota, a fost arestat vineri, fiind acuzat de viol de gradul al doilea.

Baschetbalist român, Mihai Cârcoană, a fost arestat vineri de poliția din orașul Vermillion (Dakota de Sud) și acuzat de viol de gradul doi, fiind închis în închisoarea din Clay County.

Conform presei americane, Cârcoană (20 de ani) juca baschet la Universitatea Dakota de Sud de mai puţin de un an, după ce s-a transferat de la Toledo.

Baschetbalist român, arestat în SUA pentru VIOL. Sportivul a jucat la echipele de juniori U BT Cluj-Napoca

Dacă se dovedește că este vinovat, sportivul poate primi până la 50 de ani de închisoare sau o amendă de până la 50.000 de dolari.

Departamentul de poliție din Vermillion a primit un raport la ora 5:43 a.m. cu privire la o agresiune sexuală pe care românul ar fi săvârșit-o la o reședință din campusul Universității din Dakota de Sud, relatează publicația USA Today. Victima a fost agresată de cineva cunoscut, se arată în alertă.

Baschetbalist român, arestat în SUA pentru VIOL. Sportivul a jucat la echipele de juniori U BT Cluj-Napoca

Potrivit documentelor instanței, citate de Dakota NewsNow, victima se afla în apartamentul lui Mihai Cârcoană și îi rugase pe prietenii cu care era să o ia înainte de a se produce violul. Tânăra a spus că baschetbalistul a împins-o în pat, i-a luat telefonul și a respins apelurile de la prietenii ei, apoi a abuzat-o.

În România, Mihai Cârcoană a jucat la echipele de juniori ale lui U BT Cluj-Napoca, devenind campion național la U18, în urma turneului din 2019 de la Oradea unde a fost desemnat MVP.

 

Comenteaza