Baschetbaliştii clujeni încheie sezonul cu o nouă înfrângere cu Steaua

Baschetbaliştii clujeni încheie sezonul cu o nouă înfrângere cu Steaua
U-Banca Transilvania a pierdut şi cel de-al doilea meci al finalei mici a Ligii Naţionale, pe teren propriu cu Steaua CSM EximBank Bucureşti. Baschetbaliştii clujeni ratează, astfel, medaliile de bronz.

Steaua CSM Eximbank s-a impus cu 82-75 în primul meci al confruntării pentru locul 3, programată după regula cel mai bun din trei partide.

Meciul din Polivalenta clujeană a fost dominat de echilibru. ''U'' avea avantaj de două puncte, 17-15, la finalul primului sfert, apoi s.a desprins la opt puncte, 25-17, dar la jumătatea partidei Steaua conducea cu 32-29, după cea a reușit șase puncte consecutive. ''U'' a revenit din nou la conducere, 40-35, dar Steaua a întors scorul (41-45), iar cu zece minute înainte de final se afla în avantaj, 46-49. Echipa antrenată de Claudiu Fometescu nu a mai cedat inițiativa până la final, deși ultimele secunde ale partidei au fost dramatice, ardelenii fiind chiar la un singur punct (59-60, cu 53 secunde înainte de final), scrie agerpres.ro

"Din păcate, nu am reuşit să încheiem sezonul cu o victorie în faţa propriilor fani, însă din păcate nu s-a putut mai mult, am avut multe accidentări şi multe schimbări în lot şi până la urmă acestea au contat mult în acest rezultat. Frustrarea e mare când nu intri în finală, însă vreau să felicit adversarul, au meritat victoria, iar noi mergem mai departe. Este cam puţin pentru echipa noastră acest loc 4, ne-am ridicat puţin moralul cu Cupa României, asta mă mulţumeşte, însă în campionat am terminat din păcate pe locul 4... E un final de sezon puţin mai amar", a spus Tudor Jucan, căpitanul echipei clujene.

Pentru ''U'' au jucat Kyndall Dykes 9 puncte, 3 recuperări, 1 pasă decisive, Miroslav Todic 2 p, 10 rec, 1 pd, Muhamed Pasalic 8 p, 6 rec, 2 pd, Filip Adamovic 12 pm 1 rec, 9 pd, Cătălin Baciu 16 p, 8 rec, Andrei Kalnicenko 9 p, Roland Torok 3 p, 5 rec, Ivan Zigeranovic, Adrian Guțoaia 2 p, 1 rec.

La Steaua au evoluat: Mihail Paul 6 p, 3 rec, 3 pd, Levente Szijarto 3 p, 1 rec, Adrian Roșu, Nikola Malesevic 8 p, 6 rec, 4 pd, Bill Amis 18 p, 7 rec, Titus Nicoară 8 p, 4 rec, 1 pd, Christopher Cooper Williams 7 p, 9 rec, 1 pd, Simas Galdikas 2 p, Marko Marinovic 11 p, 8 rec, 4 pd.

Finala se dispută între BC Mureș și CSM CSU Oradea, scorul fiind 1-1 după primele două partide, de la Oradea. Urmează două partide la Târgu Mureș, pe 28 și 30 mai.

 

Comenteaza