Becali continuă atacurile către CFR: ”Pot primi şi două penalty-uri, noi o să le dăm trei goluri”
- Scris de Robert Popa
- 20 Sep 2017, 17:00
- Sport
- Ascultă știrea

Becali e nemulțumit de cele cinci penalty-uri primite de ardeleni în acest sezon. Finanțatorul "roș-albaștrilor" l-a ironizat și pe antrenorul CFR-ului, Dan Petrescu, din acest motiv. "El e Dan Penalty, așa o să-i spun de acum înainte. Dacă nu primește penalty, se supără și pleacă din țară".
Cu toate acestea, Becali e convins că FCSB se va impune în meciul de la Cluj. "Va fi un meci greu, pentru că ei sunt o echipă destul de valoroasă. Dar eu cred că noi suntem mai buni. Luaţi fiecare jucător în parte şi o să vedeţi.
Cred că noi trebuie să câştigăm meciul. Mureşan (președintele lui CFR Cluj - n. red.) spunea că vrea să câştige contra noastră dintr-un penalty. Eu îi zic că poate CFR să aibă şi două penalty-uri, că noi o să le dăm trei goluri. Glumim, glumim, dar nu e de glumă. Ei primesc la fiecare meci penalty", a spus Becali la Pro X.
CFR Cluj - FCSB se joacă joi, de la ora 21:00, pe arena din Gruia. Întâlnirea va conta pentru etapa a 11-a din Liga 1 și poate fi urmărită în direct pe Look TV, Digisport și Dolcesport. CFR este liderul campionatului, cu 25 puncte. FCSB este pe 3, cu 4 puncte mai puțin.