Video Foto Benny Adegbuyi, victorie cu Mihajlevic! Povestea clujeanului de origine nigeriană

Benny Adegbuyi, victorie cu Mihajlevic! Povestea clujeanului de origine nigeriană

Clujeanul de origine nigeriană Benny Adegbuyi l-a învins pe croatul Mihajlevic, în cadrul galei Dynamite Fighting Show. Peste 3.000 de spectatori au participat la meciul de la Sala Polivalentă "Horia Demian" din Cluj-Napoca. 

Benny Adegbuyi a obținut a patra victorie din carieră în boxul profesionist, joi seara, în comain eventul galei Dynamite, reușind să se impună la decizie în fața croatului Igor Mihajlevic, în aplauzele celor peste 3.000 de spectatori. În repriza a doua, Benny l-a trimis o dată la podea pe croat.

Benjamin Adekunle Miron Adegbuyi 

Benny s-a născut la Cluj-Napoca, mama sa fiind româncă și tatăl nigerian. La vârsta de 3 ani s-a mutat în Lagos, însă la 8 ani a revenit în România cu mama sa și sora mai mică și s-a stabilit la Aiud. În copilărie a practicat karate și boxing. El participă în principal la  galele GLORY și SUPERKOMBAT. Este în top 10 mondial în ambele clasamente GLORY și LiverKick.com. În 2015, după meciul eliminatoriu cu Hesdy Gerges, a atins poziția 3 în lume în promoție și a devenit challenger obligatoriu la centura mondială GLORY în divizia greilor.

Benny: "Tata mă voia inginer petrolist. În Nigeria!". VEZI unuia dintre cei mai în formă kickboxeri autohtoni AICI! 

Retragere cu victorie pentru Cătălin Moroșanu 

De asemenea, Cătălin Moroșanu reușit o revenire senzațională în main eventul cu Daniel Sam. Numărat în prima repriză după o lovitură la ficat, Moroșanu l-a pus de 3 ori la podea pe Sam și s-a impus la decizie unanimă. După meci, Moroșanu a fost transportat la spital, fiind supect de fracturi costale şi a fost supus investigaţiilor medicale până la ora 4:00 dimineaţa. Din fericire, coastele sale nu au fost afectate, aşa cum s-a crezut imediat după plecarea din arenă. Acest meci a fost ultimul din cariera lui Cătălin Moroșanu în România.

Primăria Cluj-Napoca a alocat 50.000 de lei, de la bugetul local, pentru desfășurarea Dynamite Fighting Show, eveniment internațional dedicat sporturilor de contact (kickboxing, MMA, karate, kyokushin, taekwondo, BJJ și Muay Thai). Competiția a avut loc, joi seara, la Sala Sporturilor "Horia Demian" din Cluj-Napoca. 

Comenteaza