"Bombă" în Gruia! CFR - Gloria Bistriţa 0-1. GALERIE FOTO

CFR Cluj, câştigătoarea ultimelor trei ediţii ale Cupei României, a fost eliminată în această seară de Gloria Bistriţa. Unicul gol al partidei a fost marcat de J. Moraes, în minutul 73, din penalty.
CFR iese din Cupa României în faza sferturilor, deşi a avut parte de un adversar socotit "accesibil", Gloria Bistriţa.

CFR - Gloria Bistriţa 0-1
A marcat: J. Moraes (73, pen)

Cartonaşe galbene: Culio (84) /  B. Moraes (55), J. Moraes (90+1)

CFR: Nuno Claro - Tony, Cadu, Piccolo, Edimar - E. Kone (71, Sforzini), Costa, Peralta, Bastos (54, De Zerbi)- Traore, Bud (45, Culio). Antrenor: Sorin Cârţu.

Gloria: Albuţ - Achim, V. Năstase, Szukala, Velcovici - Băjenariu (81, Tudose), A. Mureşan, Nalaţi, C. Petre - B. Moraes (59, J. Moraes), Keita (54, Săceanu). Antrenor: Nicolae Manea.


Arbitru: Cristian Balaj

Vezi comentariul meciului, invers cronologic:

Min 90+3. Final de meci! Lovitură de teatru în Gruia! Deţinătoarea ultimelor trei trofee ale Cupei României, CFR Cluj, este eliminată de Gloria Bistriţa! Tehnicianul campioanei, Sorin Cârţu, s-a răstit în drum spre vestiare la tuşierul care a indicat penalty pentru bistriţeni.

Min 90+1. Galben J. Moraes.

Min 90+1. Centrare ideală a lui Culio, Sforzini trimite peste poartă di poziţie favorabilă!

Min 90. Se indică trei minute suplimentare.

Min 87. Peralta scoate pentru De Zerbi, italianul trimite alături!

Min 86. Campioana forţează egalarea pe acest final de meci, dar majoritatea baloanelor se opresc în braţele lui Albuţ.

Min 84. Galben Culio.

Min 81. Modificare la Bistriţa. Iese Băjenariu, intră Tudose.

Min 80. Trasorul italianului De Zerbi, deviat în corner. Execută acelaşi De Zerbi, Cadu reia din apropiere, dar balonul trece peste poartă.

Min 76. Petre îl driblează pe Tony, dar şutul său trece peste poartă.

Min 73. GOL BISTRIŢA! 0-1! J. Moraes transformă penalty-ul!

Min 72. Penalty pentru Bistriţa după o fază discutabilă în careul oaspeţilor.

Min 71. Ultima modificare la CFR. Iese E. Kone, intră Sforzini.

Min 69. Cea mai mare ocazie a reprizei secunde. Şutul lui De Zerbi, cu efect, este deviat în corner de Albuţ. Lovitura de colţ rămâne fără rezultat.

Min 68. Traore deviază pentru De Zerbi, dar balonul ajunge la portarul Albuţ.

Min 66. Jocul şi-a mai pierdut din intensitate.

Min 61. Traore trimite pe lângă buturile lui Albuţ.

Min 59. La bistriţeni, B. Moraes este înlocuit cu J. Moraes.

Min 57. Cursă de peste 40 de metri a lui Traore, care preferă un şut în detrimentul unei pase la Culio, iar scorul rămâne 0-0.

Min 55. Cartonaş galben văzut de B. Moraes pentru simulare.

Min 54. Modificări în cele două tabere. La CFR, De Zerbi intră în locul lui Bastos, iar la oaspeţi Săceanu îi ia locul lui Keita.

Min 52. Presiune la poarta lui Albuţ! Culio centrează de pe stânga, Traore încearcă să reia spre poartă, dar bistriţenii resping în corner. Urmează două lovituri de colţ, rămase fără rezultat.

Min 49. Ocazie mare pentru CFR! Culio îl serveşte ideal pe Bastos, dar trasorul acestuia trece alături.

Min 48. Şut dezamăgitor al bistriţeanului Petre.

S-a reluat meciul. Culio i-a luat locul lui Bud.

Min 45. S-a încheiat prima repriză.

Min 45. Acelaşi Bud trimite peste transversala lui Albuţ.

Min 44. În urma unei centrări de pe partea dreaptă, Bud se complică, iar faza se stinge.

Min 42. Centrare Achim, Nuno Claro este la post.

Min 40. Centrare Băjenariu, respinge Piccolo.

Min 37. Şutul lui Nalaţi, pradă uşoară pentru Nuno Claro. Bistriţa a echilibrat partida.

Min 33. Defensiva Bistriţei respinge greşit un balon, Traore urmăreşte mingea, dar Albuţ reţine.

Min 30. Şutul lui Bastos, în plasa laterală.

Min 29. La meci au ajuns în acest moment aproximativ 25 de fani ai Gloriei. Aceştia nu ocupă sectorul rezervat oaspeţilor, fiind poziţionaţi undeva în colţul peluzei a II-a.

Min 27. Trasorul lui E. Kone nu prinde cadrul porţii lui Albuţ.

Min 24. Şutul bistriţeanului Băjenariu trece pe lângă poarta lui Nuno Claro. La faza imediat următoare, Nalaţi trimite modest, iar goalkeeperul CFR-ului reţine fără probleme.

Min 18. Bud trimite mult peste poartă.

Min 15. Reluare slabă a lui Traore, din marginea careului mare.

Min 13. A treia ocazie a CFR-ului. E. Kone centrează din flancul drept, iar Bastos reia puţin peste transversală, cu o lovitură de cap. Clujenii domină începutul meciului!

Min 9. Replica bistriţenilor. Moraes reia alături, din marginea careului mare.

Min 7. O nouă oportunitate pentru CFR! Cadu reia în bară din interiorul careului mic.

Min 2. Ocazie mare pentru CFR! Şutul lui Bastos trece de puţin pe lângă bara porţii din stânga lui Albuţ!

A început meciul! Prima lovitură le-a aparţinut clujenilor.

16.56. Partida dintre CFR Cluj şi Gloria Bistriţa va debuta peste câteva momente. La încălzire, tehnicianul bistriţenilor, Nae Manea, s-a întreţinut câteva momente cu Emil Dică, fost jucător la Rapid în perioada când primul se afla în Giuleşti.


Comenteaza