Bonatti şi-ar dori să rămână la “U”

Bonatti şi-ar dori să rămână la “U”
Fundaşul italian Matteo Bonatti (foto), unul dintre oamenii de bază ai Universităţii în returul campionatului recent încheiat, a notat pe pagina oficială de “Facebook” că şi-ar dori să continue la echipa clujeană şi în sezonul viitor.

Fotbalistul a lăsat de înţeles că aşteaptă un semn din partea oficialilor “Şepcilor roşii”. Totuşi, şansele ca Bonatti să continue la “U” sunt minime. “Bună tuturor! Am spus de mai multe ori că mi-aş dori să rămân la Cluj, dar, cum se zice, căsătoriile se fac în doi”, a notat italianul de 28 de ani pe pagina sa oficială de “Facebook”, spre bucuria mai multor fani care-l doresc înapoi în “alb-negru”.

 

Revenirea sa este, însă, puţin probabilă, având în vedere că Empoli, formaţia care deţine o parte din drepturile sale federative, îl doreşte înapoi. Mai mult, “U” a transferat trei fundaşi centrali doar în timpul zilei de joi, astfel că drumul lui Bonatti înapoi la Cluj pare închis. Aceeaşi soartă o are şi brazilianul cu paşaport italian, Josias Basso, revenit la Reggina după împrumutul la “U”. Cel mai probabil, Basso va fi împrumutat unui alt club, dar din Italia.

Comenteaza