Foto BTarena ar putea găzdui finala Campionatului European de handbal feminin. Vizită a oficialilor EHF

BTarena ar putea găzdui finala Campionatului European de handbal feminin. Vizită a oficialilor EHF
BTarena ar putea găzdui finala Campionatului European de handbal feminin. Vizită a oficialilor EHF
BTarena ar putea găzdui finala Campionatului European de handbal feminin. Vizită a oficialilor EHF
BTarena ar putea găzdui finala Campionatului European de handbal feminin. Vizită a oficialilor EHF

În mai puțin de trei ani, BTarena ar putea găzdui finala uneia dintre cele mai importante competiții din sportul continental, cea a Campionatului European de handbal feminin. “Polivalenta” este pe lista sălilor propuse de România, prin Federația Română de Handbal, pentru organizarea competiției din 2026, împreună cu Slovacia, și are toate atuurile pentru a găzdui ultimul act al competiției, așa cum se și menționează în dosarul de candidatură.

Clujenii vor afla pe 27 ianuarie, anul viitor, atunci când oficialii Federației Europene de Handbal (EHF) vor decide țările organizatoare pentru competiția din 2026. Până atunci, oficialii EHF, prin Thomas Gangel, Venue & Competition Manager, alături de reprezentanții federației autohtone, Nicolae Luca, Alexandru Jelescu și Geanina Iacob și de conducerea BTarena, au efectuat o vizită de evaluare și s-au declarat extrem de încântați de facilitățile oferite de cea mai mare sală polivalentă din România.

“Noi am propus Clujul pentru finala Campionatului European. Vizita a constatat ceea ce noi știam deja, faptul că BTarena se califică pentru o asemenea competiție din orice punct de vedere: structural, ca facilități oferite, număr de locuri, absolut tot”, a explicat Nicolae Luca, secretar federal în cadrul FRH.

Campionatul European feminin din 2026 trebuia să fie organizat, inițial, de Federația Rusă, însă totul a fost anulat după invazia Ucrainei. Astfel, s-a demarat o nouă rundă de candidaturi pentru această competiție, iar România a participat, inițial, singură, pentru ca apoi să se înscrie împreună cu Slovacia. Pe lângă Cluj-Napoca, România intră în competiție cu sălile din București, Bistrița, Pitești și Craiova, în timp ce slovacii pun la bătaie facilitățile din Bratislava și Kosice. Celelalte candidaturi oficiale sunt Polonia – Cehia, respectiv Turcia.

“Am pornit la acest drum singuri, însă am avut apoi discuții cu partenerii slovaci și am decis să participăm împreună, dată fiind experiența lor recentă, din 2022 (Slovacia a organizat Campionatul European masculin – n.n.). Pentru România ar fi extraordinar de important să primească dreptul de organizare al unei astfel de competiții, ar fi pentru prima dată din 2000 când s-ar desfășura o asemenea întrecere la noi în țară. Decizia ca finala să se joace la Cluj a fost luată încă de la început. BTarena, dincolo de toate facilitățile de top pe care le are, mai are și o comunitate clujeană în spate, obișnuită cu marile festivaluri, obișnuită cu evenimente sportive de top, care face săli pline la baschet sau tenis. Este alegerea naturală”, a mai spus Nicolae Luca.

Așadar, finala Campionatului European din 2026, în BTarena, nu e doar o propunere, ci poate deveni realitate. Vom afla răspunsul pe 27 ianuarie 2024.

Comenteaza