Cadu, Bornescu şi Tudor aruncă în aer Clujul

Cadu, Bornescu şi Tudor aruncă în aer Clujul
Derby-ul “U” – CFR a fost întrerupt după o bătaie generală iscată de Cadu şi Bornescu, după un gol marcat de primul în urma unui penalty discutabil. Arbitrul Alexandru Tudor a întrerupt partida, iar rezultatul se va decide la comisii.

Derby-ul Clujului, primul de pe noul stadion, va intra cu siguranţă în istoria oraşului. În minutul 27 al partidei, Cadu a marcat din penalty şi s-a dus glonţ către peluza ticsită de "U"-işti, unde s-a bucurat ostentativ. Mircea Bornescu a intervenit imediat, lovindu-l pe portughez. S-a iscat o bătaie generală, iar Alexandru Tudor i-a eliminat pe recalcitranţi. Conflictul a continuat la vestiare, unde Cadu şi câţiva oficiali s-au luat la bătaie, iar partida a fost întreruptă, urmând ca verdictul să fie dat de Comisia de Disciplină.

După 27 de minute intense, în care fazele au alternat la cele două porţi, cu un plus pentru CFR, arbitrul Alexandru Tudor a dictat penalty la o intervenţie a lui Cristea, în momentul unui şut al lui Gabi Mureşan. Portughezul a transformat, deşi Bornescu a ghicit colţul, şi s-a dus spre peluza Universităţii pentru a sărbători golul. Mircea Bornescu a intervenit imediat, lovindu-l pe jucătorul "feroviar", iar spiritele au degenerat. După ce Cadu şi portarul "studenţilor" au fost eliminaţi, portughezul a fost implicat într-o altercaţie la vestiare, la început cu câţiva oficiali, pentru ca apoi să intervină jucătorii ambelor echipe. Tudor a decis să întrerupă meciul, dar "studenţii" au rămas pe gazon, fiind aplaudaţi la scenă deschisă de cei 24.000 de spectatori. Bornescu a devenit, subit, idolul peluzei.

"Feroviarii" au părăsit Cluj Arena după mai bine de o oră, fiind urcaţi într-o dubă a jandarmeriei. "Nu e normal ce s-a întâmplat. Cadu a greşit, dar nu trebuia să se întâmple acele scene la vestiare. Vom face o conferinţă de presă în care vom spune mai multe", a declarat Ioan Andone, la finalul partidei. Observatorul meciului, Alexandru Boc, a spus la finalul jocului că o decizie în ceea ce priveşte soarta partidei se va lua doar la Comisia de Disciplină, adăugând că e posibil ca meciul să se rejoace sau s-ar putea întâmpla, pentru prima dată în istorie, ca ambele echipe să piardă cu 0-3 la "masa verde". "Regulamentul e foarte clar, urmează să se judece la Comisia de Disciplină, probabil că vineri se va întruni. Nu cred că au fost probleme organizatorice. Alexandru Tudor mi-a spus că trebuia să elimine câte cinci jucători de la fiecare echipă după acea bătaie, aşa că de aceea a decis să oprească meciul. Cred că a luat decizia bună. Acum totul este posibil. Există posibilitatea ca ambele echipe să piardă cu 0-3 la «masa verde», dar şi ca meciul să se rejoace. Totul depinde de ce vor judeca membrii Comisiei de Disciplină. E regretabil ce s-a întâmplat", a declarat Alexandru Boc după finalul partidei.

Conform gsp.ro, Regulamentul de Organizare a Activităţii Fotbalistice specifică la articolul 48 că "un joc nu poate continua cu mai puţin de 7 jucători la competiţiile de seniori (...în caz de descompletare a uneia dintre echipe sub numărul stabilit mai sus, cu sau fără intenţie, arbitrul e obligat să oprească jocul, echipa respectivă urmînd să fie sancţionată cu pierderea jocului)", în consecinţă existând posibilitatea ca ambele echipe să piardă cu 0-3. Finanţatorul CFR-ului, Arpad Paszkany, a spus că Ricardo Cadu n-a făcut semne obscene. "Doar s-a bucurat, n-a făcut semne obscene. E regretabil ce s-a întâmplat", a spus Paszkany.

Pe de altă parte, oficialii "Şepcilor roşii" spun că Universitatea nu a avut deficienţe de organizare, astfel că nu există nici un motiv ca gazdele să piardă. "În nici un caz noi nu vom pierde la «masa verde», nu se poate aşa ceva, conform regulamentului. Foarte multe depind de raportul observatorului", a comentat Felix Grigore, preşedintele Universităţii.

Conform ultimelor informaţii, Comisia de Disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal se va întruni în cursul zilei de vineri.

Niculescu acuză: "Tudor a venit cu lecţia pregătită. Cadu e un nimeni în fotbalul românesc!"

Antrenorul Universităţii, Claudiu Niculescu, aflat la primul derby din carieră, a atacat dur decizia lui Alexandru Tudor de a întrerupe meciul, dar şi gestul lui Ricardo Cadu de a se bucura ostentativ în faţa peluzei "U"-iste. "Ceea ce a făcut a fost premeditat! Tudor a venit cu lecţia pregătită. A vrut să o facă în seara asta campioană pe cineva. Acum două săptămâni chiar am zis că mă bucur că vom fi arbitraţi de un român. Iată însă ce a ieşit! Mi-am schimbat complet părerea despre Tudor. Este vina lui Cadu sută la sută. Sunt foarte dezamăgit pentru ceea ce a făcut. Ştia că este un meci de risc maxim, că fanii noştri sunt vehemenţi, dar s-a dus provocator la ei. Nu se poate aşa ceva. Cadu e un nimeni în fotbalul românesc! Nu avea voie să procedeze aşa în România. Să se ducă să facă legea acolo în Portugalia, la el, sau de unde naiba e. Tot ce a făcut a fost intenţionat. Nu am mai văzut niciodată aşa ceva", a răbufnit Niculescu, la Digi Sport.

Bornescu despre Cadu: "Sunt curios dacă mai are curajul să iasă în oraş"

"Se ştia că va fi un meci cu încărcătură foarte mare. Vorbisem să nu provocăm suporterii. Nu e normal ce a făcut Cadu, nu trebuia să le facă semne obscene suporterilor noştri. Ce s-ar fi întâmplat dacă ei ar fi intrat pe teren? I-am zis să vină să mă bată la cabine, să nu mă bată acolo cum mi-a promis, să ne vadă toată lumea. Sunt curios dacă acest băiat mai are curaj să iasă în oraş după ce-a făcut. Sunt convins că la judecată se va vedea cine a provocat şi se va lua o decizie corectă", a spus Mircea Bornescu, la Digi Sport. 7


"Mitică" Dragomir: "Arbitrii noştri fac pe ei când dau de situaţii tensionate"

Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat, la Digi Sport, că Alexandru Tudor a greşit când a oprit meciul. "În opinia mea, acest meci nu trebuia oprit, cum nu trebuia oprit nici meciul Rapid -Steaua atunci când s-a aruncat în teren cu o brichetă. Din păcate, s-a demonstrat că arbitrii noştri fac în pantaloni pe ei de frică atunci când apar situaţii un pic mai greu de gestionat. Jucătorii care au fost angrenaţi în incidentele de la Cluj vor fi sancţionaţi conform regulamentelor comisiilor noastre abilitate", a spus Dragomir.

 

Comenteaza