Calificare cu emoții pentru CFR. 3-2 după loviturile de departajare

Calificare cu emoții pentru CFR. 3-2 după loviturile de departajare
CFR Cluj s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale Cupei Ligii, după ce a eliminat la penalty-uri CSU Craiova 0-0 (3-2 p.).

"Feroviarii" ar fi putut rezolva disputa chiar mai devreme având în vedere ocaziile pe care le-au avut în timpul regulamentar. În minutul 45, CFR a beneficiat de o lovitură de pedeapsă, dar penalty-ul bătut de Petrucci a fost apărat de goalkeeperul Calancea. De altfel, gazdele au avut și un gol anulat în minutul 50.

UN PENALTY RATAT

Prima oportunitate de gol a întâlnirii a survenit în minutul 8. Mijlocașul brazilian Gustavo, de la oaspeți, a trimis un șut de la 35 metri în brațele lui Mihai Mincă.

Replica "vișiniilor" nu a întârziat să apară. În minutul 15, Petrucci a șutat de la 40 metri puțin pe lângă poarta lui Calancea. 4 minute mai târziu, Negruț a trimis din careu un șut care s-a oprit direct în brațele portarului advers.

CFR-ul a avut o nouă șansă de gol. În minutul 41, Petrucci a trimis un balon cu capul puțin pe lângă buturile Craiovei. 3 minute mai târziu, Cristi Bud îl lobează pe Calancea, dar mingea a atins bara. Centralul Florin Marcu dictează un penalty după un fault al goalkeeperului craiovean asupra lui Bud.

"Decarul" Petrucci a încercat să-l surprindă pe Calancea, dar portarul oltenilor a ghicit colțul.

TREI MINUTE DE FOC

Începutul reprizei secunde le-a dat emoții serioase clujenilor. În doar trei minute, Craiova a avut nu mai puțin de trei ocazii de a puncta. Ivan, Măzărache și Popov au fost protagoniștii fazelor respective.

În minutul 50, Negruț a scăpat singur cu goalkeeperul Universității Craiova și a reușit să introducă balonul în poartă. Bucuria nu a ținut mult, pentru că de la margine s-a ridicat fanionul.

CFR-ul și-a continuat asaltul la poarta adversă, iar în minutele 57 și 66 a avut două ocazii de a marca prin Bud și Camora.

Formația din Bănie a continuat şi ea să spere la calificare, iar în minutul 68, Bogdan Vătăjelu a ratat milimetric poarta lui Mincă cu un șut de la 30 metri.

Prima repriză de prelungiri este dominată de clujeni. În minutul 94, nou intratul Neagu execută o lovitură liberă puțin pe lângă poarta lui Calancea.

Davide Petrucci a avut două mari oportunități de a rezolva confruntarea de joi în minutele 97 și 101. La prima fază, balonul șutat de acesta din afara careului a fost respins în corner de Calancea. La faza următoare, mingea a ocolit poarta.

Trupa lui Mulțescu putea da, la rândul ei, lovitura. Cu câteva secunde înainte de finalul celor 120 minute, Ivan a trimis un șut din lovitură liberă peste poarta lui Mincă.

TREI ERORI CARE AU HOTĂRÂT DESTINUL CALIFICĂRII

 Jucătorii Craiovei au executat prima lovitură de pedeapsă, prin Zlatinski. Dar la următoarele trei penalty-uri au ratat Bancu, Ivan și Vătăjelu. De cealaltă parte, C. Lopez, Petrucci și Nascimento au transformat loviturile care aveau să decidă soarta calificării. Rezultatul final a fost de 3-2 și CFR merge mai departe. În faza sferturilor, "vișiniii" vor da piept cu ASA Târgu-Mureș.

Per ansamblu, CFR-ul a avut o prestație echilibrată. Clujenii au avut un joc agresiv, comparativ cu partidele precedente. Nu mai puțin de 5 cartonașe galbene au fost arătate "feroviarilor" de către centralul Marcu. Craiova a avut o singură penalizare.

CFR 1907 CLUJ - CSU CRAIOVA 0-0 (3-2 p.)

Locație: Stadion Dr. Constantin Rădulescu, Cluj-Napoca

Asistență: 4000

CFR Cluj (4-4-2): Mincă - Camora, Horj, Larie, Peteleu - Nouvier (Tiago Lopes, min. 57), Nascimento, Petrucci, Jakolis (Neagu, min. 75) - Bud, Negruț (Cristian Lopez, min. 51)

Rezerve: Marc, Cornel Ene, Tiago Lopes, Veres, Hodgyai, Neagu, Cristian Lopez

Antrenor: Vasile Miriuță

CSU Craiova (4-2-3-1): Calancea - Popov, Da Graca, Acka, Vătăjelu - Zlatinski, Mateiu (Do Rosario, min. 99) - Băluță, Gustavo (Ivan, min. 45), Măzărache - Nuno Rocha

Rezerve: Popescu, Bancu, Dumitraș, Ivan, Surugiu, Do Rosario, Santo

Antrenor: Gheorghe Mulțescu

Lovituri de departajare

Au marcat: Cristian Lopez, Petrucci, Nascimento/ Zlatinski, Nuno Rocha

Au ratat: Tiago Lopes, Cristi Bud/Bancu, Ivan, Vătăjelu

Cartonașe galbene: Horj, Jakolis, Camora, Petrucci, Cristian Lopez/ Nicolai Calancea

Brigadă: Florin Marcu (centru), Radu Timar și Ovidiu Arusoaiei (tușă), Florin Andrei (arbitru de rezervă)

loading...
Comenteaza