Calificare spectaculoasă pentru Potaissa Turda în finala Cupei Challenge

Calificare spectaculoasă pentru Potaissa Turda în finala Cupei Challenge
Handbaliștii de la Potaissa Turda s-au calificat, duminică, în finala Cupei Challenge, după ce au învins formația islandeză Valur Reykjavik, scor 32-23 (16-9), pe teren propriu, în manșa secundă a semifinalelor.

Turdenii au răsturnat astfel soarta calificării, după ce în partida tur fuseseră învinși cu 22-30. Este cea mai mare peformanță din istoria Potaissei, anunță Turda News. În ultimul act, echipa din Turda va evolua împotriva portughezilor de la Sporting Lisabona.

Golurile Potaissei au fost înscrise de Cîntec (6 goluri), Zacaciurin (6), Pavel (6), Huta (4), Thalmaier (2), Iancu (2), Adomnicăi (2), Lazăr (2), Ignat (1) și Marian (1), în timp ce reușitele oaspeților au venit de la Steffanson (7 goluri), Runarsson (6), Olafsson (4), Sveinsson (3), F.Gilason (1), Juliusson (1) și Y.Gilason (1).

"S-a întâmplat o minune la Turda. Avem o echipă minunată, compusă din caractere, s-au sortat pe parcurs și a rămas acest nucleu frumos care facem performanță", a spus președintele Potaissei, Flaviu Sâsâeac, pentru sursa citată.

Comenteaza